În urmă cu un an, Jurnalul Naţional a început să editeze ediţii de colecţie cu CD inclus, iniţiativă care s-a dovedit a fi un mare succes, iar cifrele de vânzări sunt impresionante:aproape cinci milioane de discuri vândute. PRIMUL LOC - Cât toţi ceilalţi la un loc
În urmă cu un an, Jurnalul Naţional a început să editeze ediţii de colecţie cu CD inclus, iniţiativă care s-a dovedit a fi un mare succes, iar cifrele de vânzări sunt impresionante:aproape cinci milioane de discuri vândute.
Deşi nu se ridică la nivelul altor ţări, piaţa muzicală din România s-a dezvoltat şi se dezvoltă în continuare. Chiar dacă profiturile realizate, numărul de discuri vândute, tirajele etc. sunt secrete foarte bine păzite. De aceea, suntem în continuare una dintre puţinele ţări fără un clasament de vânzări, topurile vânturate peste tot fiind întocmite de posturile de radio, zic ele, pe bază de “solicitări”.
Dar aceste false ierarhii nu ajută nimănui, nici măcar artiştilor propulsaţi artificial în prim-plan, fără să mai vorbim despre adevăratele valori ale muzicii, nebăgate în seamă. Chiar dacă FM-urile noastre au impresia că fac legea în piaţa muzicală, impunând tot felul de platitudini care sună şlăgăros şi nederanjant (fără solo de chitară!), aşa-zisa lor dominaţie scade pe zi ce trece. Iar toţi cei de-acolo care dau verdicte de genul “piesa e prea lungă”, “e prea dură”, “nu va fi hit, nu e radio friendly” etc. au ajuns să nu mai sperie pe nimeni.
VARIANTE. Artiştii de valoare, trupele care nu acceptă compromisuri caută alte variante, internetul fiind una dintre soluţiile viitorului. Mai ales că – toată lumea ştie – industria muzicală, la nivel mondial, trece printr-o perioadă de criză. Astfel în 2007, numărul de albume vândute în întreaga lume a scăzut cu 40% faţă de 2006. Dacă ştim că, în SUA, scăderea a fost de 30% şi