Să rabzi imensa apăsare a singurătăţii, dacă se zice că eşti important, şi că ai până la urmă ceva de spus...
Să te laşi invadat de adevărurile nepermise.
Să fii mai presus decât eşti.
Să minţi întotdeauna în sensul celor ce nu pot fi, ca înălţime, de orice fel.
Să ataci, să ataci, să ataci mereu, cum zicea Malraux, astfel încât să-ţi spui: "ce eliberare"...
- Dar ce de lucruri se pot spune, ori impune...
Câte? lăsând în urma lor o dâră...
Start from scratch... cum ai râcâi fundul unei cratiţe de la zero; cum ai găti de la fundul unei cratiţe...
A pleca de la zero... Lucrările de bază de aici pornesc.
Cenzura e ca pre vremuri... o doamnă între două vârste, decent îmbrăcată, cum era Doamna... nu-i spun numele..., îi voi spune Madame Caliopi...
Al cărei realism era... nu realism socialist, realismul realism, realismul absolut, fără de care clasa muncitoare n-ar fi existat...
Realismul fără de nici o umbră. Realismul... sau lucrul în sine...
Ceva kantian, fără ca Madame Caliopi să-şi dea seama sau să realizeze...
DAS DING AN SICH!...
Madam Caliopi făcuse filozofia ailaltă... Dar sunt sigur că nu citise Critica raţiunii pure.
Auzise ceva. Dar de citit, nu citise.
Era, în epoca aceea, una din femeile care păreau să se fi născut în altă lume.
Sau felul ei de a fi o făcea să pară altfel.
Sigur e că atunci, când asta începuse să capete aerul unui avantaj, deodată, cu schimbarea regimului, se transformă într-un dezavantaj, pe care numai firea ei extrem de labilă reuşi să-i dea aspectul, unul nesperat, de avantaj.
Aşa s-a întâmplat cu marile figuri ale vremii fără origine sănătoasă; ele o căpătară, însuşindu-şi-o ca pe un rol. Ce sperietură trăsese de la necititul Das Ding an sich"
Dar faptul că nu citise Critica raţiu