Pentru că veniturile provenite din rezervele de petrol sunt aproape de epuizare, companiile din emiratul arab caută să se extindă în afara graniţelor. Deşi economia Dubaiului a fost Pentru că veniturile provenite din rezervele de petrol sunt aproape de epuizare, companiile din emiratul arab caută să se extindă în afara graniţelor.
Deşi economia Dubaiului a fost construită din banii proveniţi din rezervele energetice, în prezent, câştigurile din petrol şi gaz abia dacă totalizează 3% din veniturile totale ale emiratului.
În condiţiile în care se estimează că rezervele de ţiţei ale Dubaiului se vor epuiza în următorii 20 de ani, singura soluţie a micului emirat arab este diversificarea investiţiilor făcute peste hotare pentru a menţine stabilitatea economiei.
În urmă cu câteva decenii, Dubaiul nu era altceva decât un mic port comercial din Golful Persic, ai cărui rezidenţi trăiau fără electricitate şi apă curentă. În prezent, emiratul arab este unul dintre oraşele cu cea mai rapidă expansiune din lume, transformat, printre altele, într-un centru financiar al Orientului Mijlociu şi Asiei.
Pentru că rezervele sale de ţiţei au fost întotdeauna limitate, iar acum sunt pe cale să fie epuizate, emiratul a fost nevoit să-şi reducă dependenţa de veniturile provenite din petrol şi să-şi diversifice economia.
Un PIB pe cap de locuitor de 44.000 de dolari
"Povestea Dubaiului este povestea unei buni guvernări", a afirmat omul de afaceri iordanian Fadi Ghandour, citat de revista "Newsweek". Într-adevăr, economiştii îi atribuie liderului Dubaiului, şeicul Mohammed bin Rashid al-Maktum, meritele pentru transformarea economică a emiratului.
"Ceea ce vedeţi astăzi reprezintă doar 10% din viziunea mea", a afirmat Mohammed bin Rashid al-Maktum, citat de aceeaşi publicaţie. Şeicul a prezentat recent "Planul Strategic al Dubai