„Matca“ a continuat seria spectacolelor găzduite de Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman“, în cea de-a treia zi dedicată lui Marin Sorescu. Valer Dellakeza şi Anca Dinu, actori ai Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, au pus în scenă miercuri seară piesa „Matca“. Reprezentaţia, în regia şi scenografia lui Bogdan Cristian Drăgan, trebuia să înceapă la ora 18.00. Minutele trecuseră puţin peste, aşa că lumea aştepta liniştită fie în curte, fie pe holul Bibliotecii „Alexandru şi Aristia Aman“ încheierea ultimelor repetiţii şi implicit începerea spectacolului. Am avut ocazia să-i reîntâlnim printre spectatori pe bătrâneii care cu o seară înainte îşi făceau griji că trebuie să părăsească sala de spectacol mai devreme decât prevedea programul, pentru că pe scena Filarmonicii „Oltenia“ altă reprezentaţie îi aştepta, dar şi pe tinerii spectatori liceeni, cărora doamna de logică le lansase invitaţia la teatrul sorescian. Audienţa este mai numeroasă, ne-a trecut un gând prin minte. Am avut dreptate căci la câteva minute după deschiderea uşilor sălii de lectură, care găzduia reprezentaţia, încăperea s-a umplut. Între moarte şi viaţăÎntr-un decor simplu, un cearşaf uriaş care acoperea podeaua, dar şi fundalul, o masă pe care erau sprijinite câteva scânduri de stejar, un tron, de altfel, cum aveam să aflăm ulterior, actorul Valer Dellakeza, tatăl din „Matca“ lui Sorescu, îşi culegea grâul de colivă. Se pregătea să plece spre alte meleaguri. Anca Dinu, fiica, o femeie care avea să aducă pe lume un prunc, într-o seară în care cerul parcă se dezlănţuise, tocmai se întorcea de la râu, acolo unde oamenii se hotărâseră să întărească digul, căci „Nici nu se uscase bine primul potop când se hotărâse să se dezlănţuie un al doilea...“ . Ostenită de greul drumului, femeia se simţea inundată, dar nu de ploia care cădea neîncetat, ci „de fericire“. „Ce contează că digul stă să se dărâme,