Doi mari îndrăgostiţi din realitatea literară ies în faţă pe scena secolului 19 românesc, se confruntă cu îndrăgostiţii reali ai vremii şi cu imaginea lor despre amor: cel dintâi, Rică Venturiano, într-o joi, 18 ianuarie 1879, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în faţa unei săli "aproape pline", iar al doilea, Hyperion, doar cu 3 ani mai târziu, în 1882, la o lectură publică la care erau prezenţi 12 oameni, în casa lui Maiorescu de pe strada Minerva nr. 1, sâmbătă, 17/29 aprilie. Lectura va fi reluată o săptămână mai târziu, într-o şedinţă care a ţinut până după miezul nopţii, "în camerele din faţă". Creatorii lor, din aceeaşi generaţie, sunt amândoi tineri: Rică se confruntă cu publicul când autorul lui, Caragiale, are 27 de ani, iar Hyperion, când creatorul lui, Eminescu, are 32 de ani. Mai precoce este aşadar Rică. Privind din celălalt unghi, al sfârşitului vieţii autorilor, Rică este o creaţie de început, iar Hyperion una de final.

Intrarea lui Rică în lume se face cu mare tam-tam. Este precedată de reclamă în principalele publicaţii ale vremii, în "ziarele de toate nuanţele politice"1. Numele autorului nu este dezvăluit. Românul lui C.A. Rosetti pune accent pe ideea de amor de suburbie, prezentat naturalist, România liberă (al cărei director, D. Aug. Laurian, e prieten cu junimiştii) pe surpriza plăcută pe care o va avea publicul şi pe anonimatul dramaturgului, dat ca semn de modestie. Cât despre Timpul, aici însuşi Caragiale scrie o notă care ar putea servi de model autorilor de reclamă de azi, pentru că ştie să deschidă curiozitatea, dilată ecoul, dar iese şi în întâmpinarea celor sceptici şi răuvoitori, luându-le-o înainte: "De vreo câtva timp se vorbeşte şi se face mult sgomot mai prin toate cercurile intime şi publice despre o piesă nouă, pe care o studiază artiştii Teatrului Naţional ca s-o reprezenteze în zilele astea... Noi aflăm că această prea mu