"Eu sunt fan Afrim!" - cu aceasta exclamatie a intampinat o juna colega de munca ("civila", mai exact specialista in comunicare) vorba pe care o aruncasem despre un drum la Ploiesti, la cea mai recenta productie semnata Radu Afrim; autobuzul Teatrului "Toma Caragiu", pus de institutia ploiesteana la dispozitia doritorilor de astfel de excursii culturale, a plecat din Bucuresti cu o incarcatura masiva de tineri, si ei, din cat mi-am dat seama, "civili"; la fata locului, foaierul s-a umplut repede cu spectatori tineri si. .. anticonformisti. E ceva la mijloc!
E ceva la mijloc, poate constata oricine merge la un spectacol purtand pe afis numele micutului regizor cu par roscat (in general, altminteri nimeni din "breasla" nu se mira de o aparitie-fulger cu suvite blonde, verzi, violete - ori deloc); e ceva la mijloc cu multimile de pustani care se bat sa intre la reprezentatie, indiferent de numele autorului si de titlul piesei, indiferent, chiar, ca e vorba despre un teatru de succes din Capitala ori despre o scena obscura de la capatul tarii; e ceva la mijloc, pe scurt, cu aceasta persoana deopotriva accesibila oricand si enigmatica intotdeauna. Cel mai cunoscut produs al scolii de regie de la Cluj - si, de fapt, singurul care a reusit sa iasa, la propriu si la figurat, dintre granitele nevazute ale "spiritului locului", atat de strans circumscrise incat se confunda, in cazurile grave, cu provincialismul - a avut un parcurs profesional deloc neted. Absolvent, mai intai, de Filologie, Afrim a debutat "public", ca sa zic asa, cu un spectacol (ma tem ca i-am uitat titlul) invitat la Festivalul de Teatru Alternativ de la Bistrita, acum peste un deceniu; era, pe atunci, student in anul IV la Regie. Profilul acelui festival (care, din pacate, a disparut din peisaj dupa numai trei sau patru editii) i-a determinat, parca, directorului de scena en herbe calea pe c
