Exproprierile pentru construirea podului suspendat peste Dunare, declarat lucrare de utilitate publica, vor dura cateva luni, potrivit estimarilor presedintelui Consiliului Judetean Braila.
Gheorghe Bunea Stancu a precizat ca de exproprierea si despagubirea celor care detin terenuri pe locul unde va fi amplasat podul peste Dunare, care va lega Braila de Tulcea, se va ocupa Consiliul Judetean Braila. "Avem banii necesari pentru despagubiri. In zona hectarul nu valoreaza mai mult de 100 de milioane de lei vechi. Probabil ca discutiile cu cei peste 100 de proprietari vor dura luni de zile, insa trebuie sa o facem si pe asta. Intre timp, vom merge mai departe cu demersurile pentru organizarea licitatiei", a declarat Stancu. CJ a infiintat deja o comisie de negociere, care se va ocupa de cumpararea a 52.000 de metri patrati de teren situat in zona in care va fi amplasat podul, teren aflat in posesia unor proprietari privati, precum si de preluarea a inca 100.000 de metri patrati de la Consiliul Local Braila, Penitenciar si Directia Silvica. Valoarea investitiei pentru podul suspendat peste Dunare este de 317.751.898 de euro, suma calculata la valoarea euro din 18.02.2002, cand a fost intocmit proiectul. Durata de realizare a investitiei este de 72 de luni, iar podul va avea patru benzi de circulatie separate de o banda centrala prevazuta cu parapete de siguranta si trotuare cu latimea de 1,5 metri.
Exproprierile pentru construirea podului suspendat peste Dunare, declarat lucrare de utilitate publica, vor dura cateva luni, potrivit estimarilor presedintelui Consiliului Judetean Braila.
Gheorghe Bunea Stancu a precizat ca de exproprierea si despagubirea celor care detin terenuri pe locul unde va fi amplasat podul peste Dunare, care va lega Braila de Tulcea, se va ocupa Consiliul Judetean Braila. "Avem banii necesari pentru despagubiri. In zon