Doar pentru vina de a se fi impus, cu vreo treizeci de cărţi, printre cei mai de seamă critici literari români, lui Gheorghe Grigurcu (născut în 1936) i-a fost pus la îndoială, vreme de decenii, statutul de poet - cel de la începuturi, şi nicicând întrerupt!" Afirmaţia lui Ilie Constantin din Scurta istorie a poeziei române (Editura Albatros, 2005) poate fi luată ca un adevărat laitmotiv al criticii, atunci când vine vorba de poezia lui Gheorghe Grigurcu. Aproape toţi exegeţii de ieri şi de azi căinează statutul de defavorizat al poetului Gheorghe Grigurcu, în raport cu - se presupune - mult mai cunoscutul şi apreciatul critic omonim. O idee, pe cât de generalizată, pe atât de falsă. Dovada? Faptul că poetul Gheorghe Grigurcu se poate lăuda cu un dosar de presă care ar putea umple de invidie orice vedetă a poeziei româneşti postbelice. Despre lirica sa au scris, în timp, printre alţii, Nicu Steinhardt, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Negoiţescu, Cornel Regman, Alexandru Lungu, Victor Felea, Barbu Cioculescu, Florin Mugur, Lucian Raicu, Constantin Abăluţă, Nicolae Manolescu, Ion Pop, Marian Popa, Marin Mincu, Alex Ştefănescu, Al. Cistelecan, Ilie Constantin. Şi niciunul dintre aceşti critici nu i-a pus la îndoială autorului statutul de poet. De unde, atunci, impresia că lirica lui Gheorghe Grigurcu se află într-un permanent con de umbră? Poate din faptul că, deşi îi sunt dedicate serioase studii critice, lirica sa este foarte rar invocată atunci când se fac bilanţuri cu poeţii reprezentativi ai unor epoci sau în cadrul diverselor dezbateri literare. Grigurcu este genul de poet unanim respectat de cei care îi comentează în mod concret cărţile, dar mereu uitat atunci când cadrul se deschide şi vine vorba de actualitatea literară imediată. Pentru a da un exemplu fără nicio legătură cu universul liric al celor în cauză, în percepţia publică, statutul de poet al lui Gheorghe G