SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!

Aşa de multe lucruri se petrec în spatele cortinei, de pe scena istoriei, încât de multe ori te întrebi cine sunt de fapt eroii: cei care au ie

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!

Aşa de multe lucruri se petrec în spatele cortinei, de pe scena istoriei, încât de multe ori te întrebi cine sunt de fapt eroii: cei care au ieşit cu pieptul gol în faţa şuieratului gloanţelor sau cei care în umbră, ascunşi, au răsucit situaţiile încât să se câştige bătălii pe câmpul de luptă. Este vorba de personaje decisive adesea, care au schimbat macazul evenimentelor trimiţând câteva cuvinte pitite într-un tiv de haină sau cu literele amestecate într-un anunţ din mica publicitate. Este vorba în frazele mele despre agenţii secreţi care au constituit şi ei o veritabilă armată a secretelor cu rol uriaş în curgerea paginilor de istorie. Este atât de complicată viaţa de spion încât te întrebi adesea ce-i îndeamnă pe oameni să îmbrăţişeze o astfel de meserie care înseamnă o acrobaţie pe tăişul ghilotinei, un dans nebun în frânghia ştreangului şi până la urmă blestemul de a nu putea dormi decât iepureşte cu un ochi în ceafă mereu treaz. Pentru că spionii trebuie să-şi cenzureze orice gest, oricât de banal ar părea, să fie atenţi cât de mult ridică degetul de la o mână, cât răsucesc capul, cum îşi deschid mapa, cum se îmbracă. Detalii aparent minore pot declanşa furtuni istorice cu consecinţe de mari dimensiuni. Iată un exemplu: când aliaţii au recucerit Franţa după debarcarea în cel de-al doilea război mondial, ştiau cu siguranţă că nemţii lăsaseră o puternică reţea de spioni pe teritoriul Franţei scoase de subcotropirea nazistă. Dar contraspionajul american şi englez nu reuşea să apuce un capăt al firului. Spionii nemţi plantaseră acum în spatele frontului, în Franţa, erau bine mascaţi, îmbrăcaţi în haine militare ale trupelor aliate