Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vot cu final aşteptat

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 1 martie 2008 · ·

Vladimir Putin doreşte un sprijin popular larg pentru succesorul său, Dmitri Medvedev, pentru a asigura legitimitate alegerilor. Sursa: Reuters

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a făcut vineri apel la electoratul rus, îndemnându-l să participe în mod activ la scrutinul prezidenţial de mâine, pentru a vota „viitorul“ şi „stabilitatea“ ţării.

Omul potrivit pentru atingerea acestor scopuri, prim-vicepremierul rus Dmitri Medvedev - favoritul lui Putin - este câştigătorul virtual al alegerilor, creditat de sondaje cu 70% din voturi. Criticile privind incorectitudinea campaniei electorale nu au îngrijorat Kremlinul, preocupat în principal de obţinerea unei prezenţe mari la vot, în scopul legitimiză rii democraţiei ruse.

„Mersul înainte“

În discursul adresat vineri naţiunii, Putin a subliniat că viitorul preşedinte are nevoie de încrederea întregii societăţi ruse pentru a putea activa la maximă turaţie. „Mersul înainte al Rusiei nu trebuie să înceteze, iar schimbările spre bine să fie continuate. (…) Vă rog să veniţi duminică la alegeri şi să votaţi pentru viitorul nostru împreună, pentru viitorul Rusiei“, a declarat actualul preşedinte.

În condiţiile în care rezultatul votului este deja cunoscut, oficialii sunt acum preocupaţi că prezenţa la urne ar putea fi prea mică, scrie „Financial Times“. Prin urmare, autorităţile îi presează pe cetăţeni să voteze la locul lor de muncă, pentru a fi atent supravegheaţi, operatorii de telefonie mobilă le trimit mesaje abonaţilor amintindu-le să meargă la urne, iar loteriile oferă premii substanţiale celor conştiincioşi.

Campanie corectă, dar nu egală

În paralel cu discursul preşedintelui Putin, organizaţiile nonguvernamentale citate de Reuters au subliniat lipsa de opţiuni a electoratului. „Acestea nu sunt alegeri unde oamenii aleg, nu este o ch

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 29 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 4 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°