Ultima reprezentaţie de la Zilele „Marin Sorescu“ pe versurile poetului şi pe muzica lui Tudor Gheorghe a avut o audienţă numeroasă joi seară, într-una dintre sălile de lectură ale Bibliotecii „Alexandru şi Aristia Aman“.Lumea satului sorescian ni s-a dezvăluit din nou, cu bucuriile şi tristeţile vieţii. Au revenit din paginile cărţii lui Sorescu personajele sale îndrăgite, care i-au bucurat copilăria sau pe care le-a cunoscut din poveştile mamei sale. Şi dacă „Duminica oamenii n-au porecle“, pentru că este o zi în care să se bucure tot satul, în poeziile lui Sorescu lumea lasă răutăţile deoparte, simte nevoia de primeneală după o săptămână de muncă pe câmp. Iese pe la porţi, pe la ferestre, „cu ochii aţintiţi tot spre drum“. Aveau timp să se gândească şi la cele lumeşti sau, mai bine zis, la drumul spre lumea cealaltă. Lucrul trebuia făcut ca la carte. Tronul trebuia să fie neapărat din stejar. Dorinţele puţin ciudate se făceau auzite. „Să nu mă îngropi noaptea, că mă sparii!“. Şi din nou muzica lui Tudor Gheorghe face trecerea spre altă imagine a satului sorescian, pusă în scenă de actorul Teatrului de Stat din Oradea, Petre Panait. „Aşa-i lumea trecătoare/Unul naşte, altul moare/Unul pleacă, altul vine“. Din nou aflăm că varza cea mai bună e la pomană, că lumea se închină în faţa ibovnicului, aşa, ca în faţa unui „intelectual“, pentru ca apoi să sufle în lumânări pe prescuri. Obiceiurile locului revin. La sfârşit se ciocnea în cruce: „unii mai îmbujoraţi la faţă spuneau să le fie ţărâna uşoară, iar altul spunea «La mulţi ani!»“. Părăsim pomana pentru a intra în casele pline de copii, acolo unde bătrâna aşeza la masă toată familia. „Împărţea şi ea cum putea mai bine găina. Ălor mai mici le dădea carne fără os, ăi mai mari primeau piept, iar ei îi mai rămânea o gheară. Până la urmă, i-o dădea tot lui Prâslea. «Ia-o, mă, ia-o şi pe asta!»“, căci refuza cu încăpă