- Editorial - nr. 43 / 1 Martie, 2008 O vorba inteleapta din folclorul romanesc spune ca cine n-are dor pe lume a facut degeaba umbra pamantului. Omul fara dor se aseamana cu un copac caruia i-ai taiat radacinile si incet, incet se usuca. Nu stiu daca in limba altor neamuri exista acest cuvant, dar la noi exprima o dorinta puternica de a vedea sau revedea pe cineva sau ceva drag, a reveni la o indeletnicire preferata, un sentiment care, in limbajul actual, se poate numi nostalgie. Merita sa comentam putin acest sentiment, fiindca, la ora actuala, milioane de romani il traiesc pe meleaguri straine, iar acasa, alte milioane isi astepta copiii, fratii, parintii, la "cina cea de taina", mai ales de sarbatori, cand fara ei casa este pustie. Mai demult, romanii plecau la munca in America sa castige un ban cinstit, apoi majoritatea dintre ei se intorceau acasa, isi cumparau pamant, isi rostuiau viata dupa niste principii noi si familiile lor deveneau "gazdele" satului. Astazi, majoritatea romanilor sunt plecati, nu atat manati de saracie, cat mai ales dezgustati de lipsa de moralitate din randul celor care hotarasc destinele Romaniei. "Saraca tara bogata!", spune intr-un poem de dor poetul Grigore Vieru. Mult adevar graieste acest frate de peste Prut. Nu saracia materiala ii determina pe romani sa pribegeasca prin lume, ci mizeria morala, lipsa unei perspective sanatoase. Dumnezeu sa-l ierte pe Silviu Brucan, un politolog erudit, care spunea, imediat dupa "revolutia" furata, ca Romania are nevoie de 20 de ani pentru a intra intr-o stare de normalitate. Iata ca au trecut aproape doua decenii, iar "luminita de la capatul tunelului" este tot mai palida. Zilele trecute mi-a fost dat sa cunosc ce inseamna dorul de tara, de locurile natale. M-a sunat domnul Dwight Luchian Patton, directorul revistei "Clipa" , o publicatie saptamanala de informatie socio-politica si culturala in