Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lunetişti pe clădirile din centrul Capitalei

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 1 martie 2008 ·

Lunetiştii din trupele de elită ale Ministerului Internelor („Acvila“) vor fi „activaţi“ în timpul Summitului NATO de la Bucureşti, pentru a asigura securitatea demnitarilor aflaţi în Capitală, în perioada 2-4 aprilie.

Potrivit unor surse din rândul oficialilor care se ocupă de organizarea summitului, în perioada reuniunii, lunetiştii vor fi plasaţi atât pe traseul coloanelor oficiale - principala lor sarcină fiind supravegherea „culoarului întâi“, pe care se vor deplasa maşinile demnitarilor -, cât şi pe principalele clădiri din apropierea Palatului Parlamentului ori a Hotelului Marriott, unde va fi cazat preşedintele american George W. Bush.

Drept urmare, în ultimele zile, luptătorii de la „Acvila“ au exersat nu doar tragerile cu toate tipurile de armament şi muniţie de care dispun, pentru a le alege pe cele mai performante, ci şi modul în care se vor sincroniza echipele de lunetişti ori intervenţiile impuse de situaţii deosebite.

„În timpul antrenamentului s-a insistat pe tragerea asupra unor obiective mici, aflate în mişcare, la distanţe de câteva sute de metri de trăgător. Şi totul a ieşit perfect!“, au dat asigurări oficialii de la Interne. Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie „Acvila“ a fost creat în 2003 pentru a fi folosit doar în situaţii extreme, atunci când, pentru îndeplinirea misiunilor, este nevoie de o pregătire specială şi o logistică deosebită.

PREGĂTIT

Putin, gata de summit

Preşedintele rus, Vladimir Putin, este pregă tit să prezinte, cu prilejul Summitului NATO de la Bucureşti, poziţia Moscovei în privinţa statutului Kosovo, a scutului american antirachetă şi a continuării extinderii Alianţei către Est. Anunţul a fost făcut de ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, într-un interviu pentru „Vremia Novostei“.

„Putin este convins de justeţea argumentaţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 7 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 5 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 3 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 10 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 6 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 5 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 9 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 12 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 7 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Vremea

București
acum

vin.

9°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°