România susţine amânarea cu doi ani a normelor de bunăstare a animalelor prevăzute în planul de reformă a Politicii Agricole Comune, dar intenţionează să susţină investiţiile necesare prin fonduri de dezvoltare rurală, a declarat ieri ministrul agriculturii, Dacian Cioloş. „Susţinem amânarea cu doi ani a normelor privind bunăstarea animalelor, deoarece alinierea la aceste norme implică investiţii importante, de exemplu, pentru modificarea cuştilor. Intenţionăm să susţinem aceste investiţii prin fondurile europene alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală“, a spus Cioloş, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii producătorilor agricoli pe tema reformei Politicii Agricole Comune. Preşedintele Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din România, Ilie Van, a precizat, pentru NewsIn, că aceste norme ar fi trebuit să se aplice în România din 2012, însă se solicită o amânare până în 2014. „Alinierea la aceste norme implică investiţii de aproximativ 200 de milioane de euro, deci această amânare este benefică, pentru că reprezentanţii sectorului nu dispun de fondurile necesare“, a spus Ilie Van.
Potrivit datelor furnizate recent de Uniunea Naţională a Crescătorilor de Păsări din România, din 169 de exploataţii, doar 69 îndeplinesc normele europene privind creşterea găinilor. România susţine amânarea cu doi ani a normelor de bunăstare a animalelor prevăzute în planul de reformă a Politicii Agricole Comune, dar intenţionează să susţină investiţiile necesare prin fonduri de dezvoltare rurală, a declarat ieri ministrul agriculturii, Dacian Cioloş. „Susţinem amânarea cu doi ani a normelor privind bunăstarea animalelor, deoarece alinierea la aceste norme implică investiţii importante, de exemplu, pentru modificarea cuştilor. Intenţionăm să susţinem aceste investiţii prin fondurile europene alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală“, a spus Cioloş, î