Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La ce-i trebuie lui Putin 3.200 de şoricei albi?

Publicat in Gandul, duminică 2 martie 2008 ·

Amatorii de teorii ale conspiraţiei muncesc din greu, de câteva luni, la elucidarea unuia dintre cele mai mari mistere ale Kremlinului, informează cotidianul britanic The Times. De ce ar avea Kremlinul nevoie de 3.200 de şoricei albi, pentru care chiar a dat un anunţ în ziare, fiind dispus să îi cumpere contra costului de piaţă de 10.000 de lire sterline? La ce ar putea folosi cei peste 3.000 de şoricei şi mai ales, ce interes au avut autorităţile ruse pentru a anunţa public achiziţionarea unui număr atât de mare de rozătoare?

Anunţul dat în ziare de către Serviciul Federal de Gardă (echivalentul Serviciului Secret american) nu a elucidat nimic în acest sens. Paznicii preşedintelui Vladimir Putin şi ai Kremlinului au cerut, prin intermediul presei, rozătoare, femele, albe, crescute în laborator şi care să nu depăşească 18 grame în greutate. Nici o explicaţie, nici un detaliu semnificativ. Doar atât. Cum a spus fostul premier britanic Winston Churchill, o ghicitoare închisă într-un mister şi învăluită într-o enigmă. Cum era de aşteptat, conspiraţioniştii s-au lansat într-un val de speculaţii, majoritatea prin intermediul Internetului.

Speculaţii şi conspiraţii

Unii bloggeri au sugerat că şoriceii servesc la experimente cu poloniu 210, substanţa radioactivă cu care a fost otrăvit fostul spion rus Aleksandr Litvinenko, la Londra. Alţii au susţinut că Putin are nevoie de şoricei-degustători, întrucât bucătăriile Kremlinului pot fi un loc extrem de toxic, aşa cum a arătat-o istoria. Istoricii şi-au amintit că ruşii au o îndelungată tradiţie a experimentelor pe animale. Nimeni nu şi-a imaginat însă următorul scenariu, care este foarte posibil să şi corespundă realităţii.

Kremlinul are, în interiorul său, mai multe catedrale. Acestea au minunate turle cu cupole aurite, care atrag, din nefericire, un număr mare de ciori, care le pun în pericol

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 40 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 37 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°