Sunt cu Michal J., polonezul, pe coridorul etajului 11 al hotelului Palestine. Auzim niste voci la un chef, undeva in stanga. Mi se pare ca recunosc sarba. Formalitatile nu prea conteaza anul asta in Palestine, asa ca ii fac semn lui Michal in directia vocilor:
„E vreo petrecere de sarbi. Hai sa mergem!”
Usa este deschisa. Intram veseli. Dam peste cinci – sase barbati, relaxati, blonzi, imbracati in pantaloni bej cu multe buzunare. Mobilierul este completat de de cutii de bere, sticle de wiskey, pistoale si arme automate. Limba inca suna familiar, dar parca nu e sarba. Nu sunt, insa, sigur, asa ca atunci cand unul dintre barbati ne observa ii strang mana cu entuziasm:
„V-am auzit vorbind de pe hol. De unde sunteti?”
„Africa de Sud.”
Ii spun ca, din departare, auzisem altceva si ii explic ca tocmai fusesem la o nunta in Serbia, de unde si entuziasmul meu. Dam sa plecam, insa intre timp ne vazusera si ceilalti. Insista sa bem o bere cu ei. Acceptam. Sunt zgomotosi si au ceva ce nu imi place in priviri. Rad cam tare si parca rad de noi. Ne ofera armele sa ne jucam cu ele. Refuzam spunand ca suntem jurnalisti si, din principiu, blah, blah, blah...Dam berea peste cap si o intindem. Nimerisem peste un grup de bodyguards.
Pentru cei care se ocupa cu securitatea, nu neaparat experti, Irakul a fost, dupa caderea lui Saddam Hussein, tara tuturor posibilitatilor. Oameni de afaceri, companii media, ONG-uri, diplomati, toata lumea are nevoie de garzi de corp. Firme de paza, fosti militari ai diverselor armate, gurka, Legiunea Straina, SAS si asa mai departe.
Profesionistii, dar nu numai ei, au salarii de la zece mii de dolari pe luna in sus si cam tot atat primeste si compania care ii pune la dispozitie celor interesati. Sunt si care merg pe mai putin. Falsii gurka, simpli tibetani care profita de faima
