Olteanu, Geoana, Nastase, Andon, Marko si Vadim au ramas blocati institutional intre etaje. Situatia nu e roza, aerul e pe terminate si urletele spaimoase se aud tot mai infundat. Liftul cu blocajul institutional pur si simplu nu mai vrea s-o ia din loc si opinia publica, depanatorul de serviciu, s-a cam saturat sa surubaiasca la ceva care, oricum, tot la anticipatele la termen o sa ajunga. Blocajul, ca primejdie si argument suprem pentru orice trasnaie si matrapazlac politic, si-a terminat rezervele de vorbe.
Motivul e simplu, realitatea cea cruda si nedreapta ii contrazice in fiecare zi pe adeptii teoriei blocajului. Sa luam ca exemplu principala institutie de unde aviara blocajului s-ar putea extinde: Parlamentul. In luna februarie, toate legile, indiferent cat de aberante, contestate de Uniunea Europeana sau cu iz de plocon politic si spaga electorala, au trecut fara probleme hopul blocajului. Deputatul PSD Alexandru Mazare a obtinut pentru fratiorul sau, primarul pus sub ticalos sechestru, 75 de voturi de la PSD, 40 de la PNL, 17 de la PRM, 17 de la UDMR, 8 de la PC, 15 de la Minoritati si 10 de la Independenti, cu ajutorul carora a "transferat" 20% din actiunile Companiei Maritime a Porturilor catre marea famiglie a Consiliului Local Constanta. Singurul care s-a opus "blocajului" a fost PD-L cu 58 de voturi amarate.
Adrian Nastase si inca cinci tovarasi pesedisti au obtinut sprijinul (PSD - 78 voturi, PNL - 40, UDMR - 18, PC - 8, PRM - 5, Minoritati - 14, Independenti - 12) pentru modificarea Codului de Procedura Penala in asa fel incat avocatii tuturor infractorilor cu functii sau fara sa asiste in direct la interceptarea telefoanelor clientilor si la audierea martorilor. Un alt exemplu care ar face blocajul sa se cutremure de ras este dezincriminarea fraudelor bancare, unde doar PD-L a zis niet.
Dar partea cea mai interesant