Puterea simbolica detinuta de presedintele rus Dmitri Medvedev nu va intra in conflict cu puterea reala ce va apartine premierului Vladimir Putin, atat timp cat scopul politic este unul singur: recastigarea prin parghii energetice a rolului Rusiei de mare putere mondiala. Doar atat s-a schimbat de la Petru cel Mare: Rusia nu mai are un despot, ci o putere autoritarista bicefala. Dupa simulacrul de alegeri, cand presedintele desemnat ca succesor de Vladimir Putin a primit formal si stampila alegatorilor, te intrebi ca marchizul de Custine: caracterul natiunii este cel care a dat nastere autocratiei sau autocratia este cea care a creat caracterul rus? Pentru orice cetatean al lumii libere, votul rusilor de ieri ramane un mister. De ce ar alege un popor sa traiasca fara libertate si fara adevar? Raspunsul marchizului de Custine, la fel de actual ca acum mai bine de un secol: rusii se dezvinovatesc in propriii ochi cu gandul ca puterea pe care o indura este prielnica satisfacerii ambitiilor de putere.

Cine isi imagineaza ca expansiunea democratiei liberale si globalizarea capitalista au potolit „visurile de semetie si speranta de a domina“ ale rusilor, se insala. Astazi, ca si pe vremea marchizului, Rusia crede ca autocratia este ascendentul ei asupra unei Europe consumate de liberalism, pe care o va stapani pana la urma invrajbind-o. Ce altceva decat mar al discordiei este Ungaria, care s-a pus la dispozitia aspiratiilor Rusiei de a „gazpromiza“ (termen folosit de unii comentatori) securitatea energetica europeana? Sau refrenul dambovitean cu pretul gazelor?

Politicieni, oameni de afaceri si comentatori vorbesc insistent despre „nevoia sa ne gandim serios la o relatie cu Rusia“. Fostul ministru PSD al apararii Ioan Mircea Pascu, caruia ii apartine indemnul anterior citat, deplangea ieri, intr-o dezbatere organizata de BBC impreuna, HotNews, naivi