Faptul că trăim vremuri din ce în ce mai interesante cred că nu mai este contestat de nimeni. Euro atinge maxime istorice consecutive faţă de dolarul american, petrolul se tranzacţionează la maximul istoric al tuturor timpurilor, uncia de aur a ajuns să valoreze aproape 1.000 de dolari, iarăşi maxim istoric, şi în Statele Unite există o mare probabilitate ca americanii să fie puşi în faţa unei alegeri fără precedent: să desemneze un preşedinte având ca opţiuni o doamnă şi un afro-american.
Dar la noi? Ei bine, săptămâna trecută cred că a fost definitorie pentru modul în care diriguitorii ţării înţeleg problematica economică. Voi vorbi foarte puţin despre leu, cel care vineri s-a depreciat cu peste 2 procente faţă de euro. O să spuneţi: bine, bine, dar ni se trage de la America. Aşa o fi, dar mă gândesc de ce leul se depreciază cu mai bine de 2% într-o zi, în timp ce forintul vecin scade doar cu 1%, iar zlotul polonez, cu doar jumătate de procent? Răspunsul meu poate fi catalogat drept simplist. Viteza retragerii sumelor a diferit. În timp ce vânzarea de zloţi, forinţi sau coroane s-a făcut încet, leii au fost scoşi mai repede pe tarabă. Asta a şi amplificat deprecierea.
Asta nu înseamnă că leul se va mai duce brusc în cap. Sigur, o mai fi loc de depreciere. Dar, atunci când un investitor vrea să iasă, cu cât fuge mai repede, cu atât îi scad randamentele. Ţineţi minte? E ca la anunţurile imobiliare de genul: „Vând urgent apartament. Emigrez. Ocazie“. Când eşti presat de timp, pierzi din bani.
De ce este România mai vulnerabilă decât alte state? Am mai spus-o: dezechilibru economic. Deficit de cont curent mare şi în creştere, investiţii străine directe din ce în ce mai mici, ca pondere în acest deficit (42% în 2007 faţă de 91% în 2006). Iar dacă mă uit la inflaţii, mai văd un motiv. Cele mai recente cifre arată că în statistica inflaţiilor, din ianuarie
