Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funcţionarii vor 900 de lei salariul minim

Publicat in GAZETA de SUD, luni 3 martie 2008 ·

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) cere un salariu minim în funcţia publică de 900 de lei. SNFP a anunţat vineri, printr-un comunicat remis presei, că se alătură acţiunilor de protest ale sindicaliştilor din Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), care au organizat luni o grevă japoneză şi joi o grevă de avertisment de două ore. „Salarizarea deficitară, sistemul incompatibilităţilor, lipsa legislaţiei care să reglementeze avansarea în funcţia publică, politizarea excesivă a funcţiei publice determină funcţionarii publici să treacă la măsuri radicale de protest“, se arată în comunicatul organizaţiei. Sindicaliştii cer un salariu minim în funcţia publică de 900 de lei, eliminarea regimului incompatibilităţilor sau compensarea bănească a acestora, promovarea legislaţiei privind avansarea în funcţia publică şi a statutelor speciale care să protejeze activitatea funcţionarilor în instituţiile de control. Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici este afiliat la CNS Cartel Alfa şi are în componenţă funcţionari publici şi personal contractual din cadrul sistemului instituţional al Ministerului Economiei şi Finanţelor, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Mediului, Ministerului Afacerilor Externe, Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Oficiilor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului, Autorităţilor de Sănătate Publică, Agenţiilor de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Agenţiei Naţionale pentru Sport, Agenţiei Naţionale pentru Tineret, precum şi din administraţia publică locală din primării, prefecturi şi consilii judeţene. Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) cere un salariu minim în funcţia publică de 900 de lei. SNFP a anunţat vineri, printr-un comunicat remis presei, că se alătură acţiunilor de pro

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 29 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 43 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 25 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 32 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°