Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu ar trebui Europa de Est să introducă euro

Publicat in Adevarul, luni 3 martie 2008 ·

Dacă Slovacia aderă la moneda unică europeană, ar putea să fie şi ultima din fostele naţiuni comuniste care face asta, pentru mult timp. Până la sfârşitul anului viitor, dacă

Dacă Slovacia aderă la moneda unică europeană, ar putea să fie şi ultima din fostele naţiuni comuniste care face asta, pentru mult timp.

Până la sfârşitul anului viitor, dacă totul merge conform planului, Slovacia va trece la euro. Ar fi a doua din fostele ţări est-europene care au aderat la moneda unică, după ce Slovenia a făcut-o în 2007. La Bruxelles, această trecere ar putea fi considerată mult prea lentă. În definitiv, euro era menit să fie lipiciul pentru Uniunea Europeană. şi totuşi în realitate este prea rapidă.

De ce? Deoarece cămaşa de forţă impusă de trecerea la euro este complet greşită pentru economiile emergente, aflate în creştere accelerată. şi pentru că euro este încă un sistem monetar potenţial foarte instabil, iar ultimul lucru de care oricare dintre ţările est-europene are nevoie este mai multă instabilitate.

Vechi argumente pro

În teorie, toate ţările est-europene care s-au integrat în Uniunea Europeană trebuie să se pregătească, de asemenea, să devină membre ale zonei euro. Ţări ca Marea Britanie şi Danemarca au negociat o derogare. Nicio altă ţară nu a făcut asta. Dacă eşti în UE, trebuie să fii şi în euro. şi totuşi trecerea la euro este împinsă spre viitorul foarte îndepărtat. În ţări ca Polonia, Ungaria şi Republica Cehă, politicienii de frunte şi bancherii centrali au spus că nu se grăbesc să-şi pregătească economiile pentru euro. Lituania, care a muncit din greu pentru a îndeplini criteriile de aderare la euro, a fost întoarsă din drum.

În realitate, majoritatea ţărilor Europei de Est ar fi mai câştigate dacă urmează exemplul Marii Britanii, decât pe cel al Franţei sau Germaniei.

Mulţi ani la rând politicienii şi pieţele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 2 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

Actorul din Constanța, Sebastian Stan, nominalizat la BAFTA pentru rolul lui Donald Trump din filmul „The Apprentice”

Ziua Constanta acum 15 minute
Sebastian Stan interpretează rolul lui Donald Trump în filmul 'The Apprentice', prezentând anii de tinerețe petrecuți de acesta la New York. Thrillerul ''Conclave'', a cărui acțiune este plasată la Vatican, a obținut miercuri cele mai multe nominal

Ministrul mediului, noutăți despre sistemul SGR: „Predarea ambalajelor cu garanţie va fi mai simplă şi mai rapidă”

Libertatea acum 22 minute
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalaje a devenit un obicei bun pentru români, iar predarea sticlelor va deveni mai simplă, a declarat, miercuri, ministrul mediului, Mircea Fechet.

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Un container cu peste cinci milioane de ţigarete de contrabandă a fost descoperit în Portul Constanţa / Valoarea bunurilor este estimată la 7,5 milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Peste cinci milioane de ţigarete de contrabandă au fost descoperite de poliţişti într-un container în Portul Constanţa, valoarea estimată a încărcăturii fiind de 7,5 milioane de lei.

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Mediafax acum o ora
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Un bărbat şi-a dat foc lângă biroul anticorupţie din Coreea de Sud unde este anchetat preşedintele

News.ro acum 2 ore
Un bărbat şi-a dat foc miercuri în apropierea biroului de investigare a corupţiei din Coreea de Sud (CIO), unde preşedintele destituit Yoon Suk Yeol era interogat pentru acuzaţii de insurecţie, a anunţat agenţia naţională de pompieri, relatează Reut

USR depune plângere penală pentru voturile date de PSD, la prezidenţiale, lui George Simion şi Călin Georgescu

News.ro acum 2 ore
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, o sesizare la Parchetul General împotriva lui Marcel Ciolacu, premier şi preşedinte al PSD, şi a lui Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş şi preşedinte al PSD Timiş, pe subiectul voturilor date de PS

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°