Casa Memorială a lui Tudor Arghezi pare păzită încă de „ochii de faianţă“ ai lui Zdreanţă. Printre vizitatori şi exponate, spiritul Mărţişorului răzbate dincolo de timp. Sursa: Cosmin Marinescu
1 /.
Din Calea Văcăreşti, faci dreapta şi intri pe strada unde Mărţişor e în fiecare zi. La numărul 24, Casa Memorială „Tudor Arghezi“ te întâmpină cu porţi verzi, o alee curată, în contrast cu „mărţişoarele“ din pungi de plastic, peturi şi hârtii aruncate alandala pe marginea străzii. Dacă în secolul trecut copacii erau împodobiţi în fiecare primăvară cu aţă împletită în alb şi roşu, acum pe stradă nu e nici ţipenie de om, singurele fiinţe care mişună în stânga şi-n dreapta sunt câţiva câini. Şi, din când în când, vin vizitatori la Casa memorială.
Cumpărat de dragulParaschivei
Domeniul arghezian din spatele Căii Văcăreşti are o istorie veche de mai bine de 80 de ani. Scriitorul, închis în temniţele de la Văcăreşti, vedea prin gratiile celulei domeniul de peste 17.000 de metri pătraţi. Muzeograful şi istoricul literar Aurel Ciulei, îndrăgostit de viaţa, opera şi geniul lui Arghezi, face turul casei pentru cei care au norocul să-l prindă în vizită. Şi, cum printre poveştile obiectelor din casă, presară mereu amănunte din viaţa celui care le-a dat suflet atâta vreme, Ciulei aminteşte de o istorie cu „haz de necaz“.
El povesteş te cum, într-un interviu acordat în anii ’40, Arghezi şi-a motivat alegerea pentru Mărţişor. „L-a întrebat ziaristul de ce se mută din buricul târgului - pentru că pe vremea aia locuia pe Bulevardul Elisabeta - în mijlocul pustiului. Şi Arghezi a răspuns: «Domnule, m-am gândit la Paraschiva. Dacă s-or mai gândi ăştia să-mi pună vreo pereche de cătuşe, să n-o mai chinui pe biata nevastă să bată tot Bucureştiul ca să-mi aducă mâncare. Aşa, numai traversează strada şi ajunge la închisoare». Şi l-au închis
