Sistemele de drept devin justitie aplicata dupa intilnirea cu o mare religie sau dupa socul unei revolutii politice. Prima varianta a parasit Occidentul de mai bine de doua secole. A doua e inca vie si da credibilitate legii in acele state care si-au cucerit istoria direct. Romania, unde istoria recenta a aparut ca imitatie revolutionara, are, deci, o mare problema: traieste intr-un sistem de drept schizoid, cu regulile si institutiile in dreptul occidental si cu practica justitiei in infernul local. Romania e tara in care legea sufera de un fast decorativ iesit din comun si de o lipsa de aplicatie scandaloasa. Legea nu e un bun comun, ci un instrument inchiriat, o scoaba de uz personal si elitar, un privilegiu elastic si tinta predilecta a cinismului popular. In ciuda declaratiilor si programelor asternute sub o privire europeana nehotarita, justitia romaneasca e o capodopera de neglijenta subversiva. Nimic nu se misca din cadrele dictate de realitatea istorica a locului: legea serveste stapinirea.

In consecinta, primul om in acest gen de stat e ministrul Justitiei. Mai important decit primul-ministru si presedintele, el are in fata o raspundere (sin)ucigasa si o datorie la marginea sacrului. Mai degraba prelat decit functionar, ministrul Justitiei se deosebeste fundamental de orice alt ministru. El nu are in administrare obiecte si industrii, ci acel sector invizibil care decide sanatatea sau agonia intregului sistem public: adevarul. El poate adinci, asa cum s-a intimplat prea des, injustitia justitiei romanesti sau o poate bloca daca nu intoarce din drum. In ultimii aproape 20 de ani, defilarea ministrilor Justitiei a fost purtata in pas nedemn, cu fata intoarsa de la multimea de rind si cu ochii tinta la comanda grupului din tribuna oficiala. Marea exceptie, Monica Macovei, a fost expulzata. Acest gest de banditism edificator a definit, la vedere, natura a