FOTOGRAME FARA OBIECTIV Prin anii '86 - '88, cind singura distractie ramasese telejurnalul ceausist de seara, noapte si cosmar, de nevoie, mi-am gasit o mai nostima intrebuintare a timpului dedicat spectacolului mundan. Printre altele, am profitat si de prietenia unor studente mediciniste. Cu halatul alb in sacosa, m-am strecurat, apoi m-am deghizat si, amestecat fiind printre specialistii in devenire, am putut asista, cu interes de novice, brambura, cind la operatii sau disectii ale unor frumosi vii sau morti, cind la intilniri cu frumosi nebuni, ce locuiau temporar in saloane cu, si respectiv, fara clanta. O neuitata intimplare s-a petrecut atunci cind am vazut pentru prima oara cum vine un om pe lume. Purtindu-ma prin holuri labirintice, o prietena m-a dus deasupra unei sali de operatii, special prevazuta cu o cupola din sticla prin care puteai vedea tot ceea ce medicii faceau dedesubt. Am ramas de unul singur, fara ghid si explicatii. Instalat comod, in deplina siguranta si ne-cunoastere, speram sa vad "filmul" unei nasteri, asa cum era prevazut in "program". Dupa vreun sfert de ceas, sub ochii mei, o gravida a fost adusa. Repede am inteles ca nu avea sa fie supusa unui travaliu, ci unei cezariene. De aici incolo, timpul mi s-a dat peste cap. Detaliile "tehnice" mi s-au invalmasit. Asteptam sa zaresc, acolo jos, in sala de nasteri, prima palma la fundulet cu care-i intimpinat orice om ce vrea sa intre in lume. Ma simteam, intr-un fel, printre ingeri. Si nu doar pentru ca eram imbracat in alb. Probabil, si ei, tot de sus in jos privind, voiau sa primeasca o noua veste buna. Iar vestea veni. Incercind sa nu-mi scape nici un detaliu si nici un personaj din actiunea palpitanta, aproape n-am bagat de seama cind, brusc, in miinile medicului aparu copilul. O usoara vinzoleala se stirni in sala de nasteri. Mi se parea ca toata atentia era indreptata acum doar catre mama.