Aflat, ieri, într-o vizită oficială la Bucureşti, Abdullah Gül, preşedintele Turciei, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”. Şef al statului turc din august 2007, Gül, a deţinut deţinut, în anul 2002, funcţia de prim-ministru iar în 2003, pe cea de ministru de externe, având un rol important în negocierile de aderare la UE, între Bruxelles şi Ankara, fiind, de asemenea, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în perioada 1992-2001. „Acest titlu poartă simbolul celui care a fost filosof, filolog, geograf şi istoric. Universitatea «Dimitrie Cantemir» şi alte universităţi româneşti au relaţii foarte apropiate cu universităţile turce şi acest lucru este foarte important pentru mine. Sunt deosebit de încântat să primesc această distincţie”, a declarat preşedintele turc. (R.F.)