Howie Nicholsby, un fabricant de kilturi din Edinburgh a lansat o campanie pentru �nregistrarea articolului de vestimentaţie drept marcă protejată. L-a contactat pe europarlamentarul scoţian Alyn Smith, pentru a vedea dacă kilturile scoţiene ar putea fi protejate de Comisia Europeană, ca marcă naţională, specifică ţării lor de origine. Scoţienii ar vrea să obţină, pentru kiltul tradiţional, aceeaşi protecţie de marcă naţională de care se bucură, la nivel european, parmezanul italian sau şampania franţuzească. Aşa cum parmezanul veritabil provine numai din anumite regiuni ale Italiei şi şampania numai din regiunea Champagne din Franţa, kiltul tradiţional scoţian, fusta scurtă şi plisată din stofă cadrilată, care face parte din costumul naţional, este �n centrul unei campanii ce are ca obiectiv să protejeze marca naţională. Dacă această campanie are succes, �nseamnă că numai kilturile cusute manual, realizate �n Scoţia şi a căror stofă este din l�nă vor putea purta denumirea de "kilturi scoţiene". Restul obiectelor similare de �mbrăcăminte care nu �ndeplinesc aceste criterii vor purta doar denumirea de kilt. Dacă acest lucru se va �nt�mpla, kiltul scoţian se va alătura unei liste pe care se află şi alte produse cunoscute cu statut similar, cum ar fi br�nza feta, care se poate numi aşa numai dacă este făcută �n Grecia şi br�nza Edam, care se fabrică numai �n Olanda. Kiltul a apărut pentru prima oară �n secolul al XVI-lea, c�nd era o f�şie lungă de material �nfăşurată �n jurul pieptului şi taliei. Versiunea modernă, din stofă cu modele diferite, reprezintă diverse clanuri. Recent, şi alte naţii de origine celtică, cum ar fi irlandezii şi locuitorii din Ţara Galilor, au adoptat versiuni de kilt. Numele vine de la cuv�ntul scandinav kilt, care �nseamnă a �nfăşura haine �n jurul corpului. Un kilt scoţian pentru adulţi necesită peste şapte metri de stofă din l�nă şi este lun