Ce provoaca dureri de cap executivilor romani? Inflatia, competitia, caderea bursei sau volatilitatea cursului de schimb? Sase manageri de top povestesc ce ii ingrijoreaza cel mai mult si care sunt factorii care ar putea sa le zdruncine planurile
Oamenii de business sunt preocupati de felul in care arata indicatorii macroeconomici, a caror evolutie produce efecte de bulgare in tot mediul de afaceri. Pe langa grijile legate de evolutia economiei in general, executivii de top sunt ingrijorati de fluctuatia de personal, de cresterile salariale si de deficitul de specialisti.
Instabilitatea strica planurile pe termen lung
"Cea mai mare temere a mea, ca om care are destula experienta in business, este reprezentata de instabilitatea mediului economic din Romania. De aici decurg si alte probleme, cum ar fi nivelul inflatiei, evolutia cursului valutar sau a bursei", declara Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia.
Reprezentantul Dacia, una dintre cele 12 companii din Romania care aveau o cifra de afaceri de peste un miliard de euro la finele anului trecut, afirma ca atunci cand a ocupat pentru prima data o functie executiva, la inceputul anilor '90, tot instabilitatea economica se afla in topul temerilor sale. "In acei ani (1990 - n.r.) era o situatie incredibila. Ca sa va dau doar un exemplu, inflatia se situa la cote uriase (peste 150% - n.r.). Mai era o problema foarte acuta in acele vremuri, aceea ca angajatii furau foarte mult. La Dacia am incercat toate metodele de a ne proteja. Am adus paznici, politie sau jandarmi, dar totul a fost in zadar. Problemele au incetat atunci cand am instalat sisteme de supraveghere care s-au dovedit foarte eficiente", spune Stroe.
Printre cele mai mari temeri ale lui Tudor Moldovan, CEO al Generali Asigurari, unul dintre asiguratorii din Romania din top 10, se afla situat