Prapad. Drumuri blocate, case si sute de hectare de pamant inundate, dar si zeci de oameni evacuati din gospodariile lor sunt urmarile vremii capricioase din weekendul care a trecut
Bogdan Cotiga
Inundatiile si furtunile au adus disperarea in sute de gospodarii din toata tara. In weekendul care tocmai a trecut, vijeliile au produs importante pagube materiale si au lasat fara curent electric peste 170 de localitati din 12 judete. Cea mai grava situatie s-a inregistrat in judetul Suceava, unde 30 de persoane si 150 de animale au fost evacuate, dupa ce raul Bistrita a iesit din matca.
Taranii spun ca, spre deosebire de inundatiile din vara trecuta, pericolul major il constituie sloiurile de gheata care blocheaza drumurile, izoland gospodariile de echipele de salvare. In judetul Arad, vantul puternic a smuls acoperisul unui showroom, acesta cazand peste zece masini. De asemenea, vijelia si ploaia cu grindina au blocat, temporar, drumurile nationale 79 si 7, dar si drumul judetean 709. Totodata, 98 de localitati din acest judet au ramas fara curent electric. In orasul Comanesti, din judetul Bacau, vantul puternic a daramat cinci stalpi de joasa tensiune, care au distrus acoperisurile a 11 case si au avariat patru blocuri.
De asemenea, circulatia a fost afectata in apropierea localitatii Poiana Sarata, dupa ce un copac a cazut blocand ambele sensuri de circulatie. In orasul Baia Sprie, din Maramures, oamenii au putut vedea cum apele raului Mina au navalit pe strazi, fara insa a produce pagube materiale.
De asemenea, in comuna Botiza, apa raului Boiza a inundat drumul judetean 171 A si 30 de gospodarii. Tot din cauza ploilor torentiale, raul Mara a iesit din matca, pe raza comunei Giulesti si a satului Berbesti, fiind inundate o gospodarie si aproximativ 70 de hectare de teren agricol.