Deşi încă student la Conservator, Dragoş Adrian Drăniceanu se numără printre coriştii Teatrului Liric „Elena Teodorini“ şi, deseori, printre soliştii unor spectacole de marcă ale instituţiei culturale craiovene. Tatăl său, basul Sorin Drăniceanu, îi este model, aşa că, atunci când a realizat că are talent în muzică, a hotărât să renunţe la profilul real. Matematica, informatica au fost deci înlocuite cu aceasta. Deşi la început părinţii au încercat să-i schimbe decizia, băiatul îndrăgostit de muzică şi de munca tatălui său s-a încăpăţânat să rămână pe poziţii. „M-au transferat după primele patru clase la Liceul de Muzică «Marin Sorescu». La sugestia tatălui meu, am studiat opt ani clarinetul, un instrument desosebit de important în dezvoltarea respiraţiei. Mai târziu, intrând în corul liceului, mi-am dat seama că îi moştenesc vocea“, a povestit tânărul Drăniceanu. Tatăl i-a devenit meditator, profesorul care are grijă întotdeauna ca elevul său să exceleze. Relaţia tată-fiu se completa cu cea de profesor-elev. După ani de muncă, tânărul a dorit să-şi depăşească graniţele. Studiul din liceu trebuia completat cu ceva. Îşi dorea ceva mai mult. Ştia că poate. Avea şi confirmarea tatălui-dascăl. „Mi-am dorit să intru în corul Teatrului Liric «Elena Teodorini». M-am prezentat la concurs şi am reuşit. Am rămas până astăzi. Emoţiile începutului trecuseră. Momentele de debut în concertul vocal-simfonic, când l-am înlocuit pe tatăl meu, făceau parte din alte vremuri, în care emoţiile îmi opreau răsuflarea“, a spus Dragoş Adrian Drăniceanu. Primele roluri de solist Prezenţa în corul Liricului craiovean i-a adus şi primul rol într-un spectacol de anvengură, „Dramă la mănăstire“. „A fost un succes. După acest moment extrem de important, teatrul a început să mă solicite. Au urmat roluri mari pentru mine, Checco din Boccaccio, un rol complet. Era în perioada în care pregăteam