Iată ce o defineşte pe cea care este supranumită “ciocârlia cântecului popular românesc”, Maria Ciobanu. Elise Stan, etnomuzicolog şi realizator de emisiuni la Televiziunea Română, mărturiseşte: “Efortul de durată al unei cariere artistice agitate, bogate, inedite, este consemnat acum de voi. O mare vocaţie spirituală – cântecul
Iată ce o defineşte pe cea care este supranumită “ciocârlia cântecului popular românesc”, Maria Ciobanu. Elise Stan, etnomuzicolog şi realizator de emisiuni la Televiziunea Română, mărturiseşte: “Efortul de durată al unei cariere artistice agitate, bogate, inedite, este consemnat acum de voi. Fapt pe care îl salutăm! De-a lungul anilor, meritele sale artistice au fost apreciate cu numeroase distincţii, dintre care cea mai importantă este Ordinul «Meritul cultural în grad de Mare Ofiţer». O incursiune în universul cântecelor Mariei Ciobanu nu poate decât să ne fascineze, căci descifrăm în ele varii înţelesuri.
Discursul său poetico-muzical este o cale întoarsă la bunul simţ al ţăranului român. Cu o perfectă sinceritate, marea noastră interpretă se destăinuie auditoriului, copleşindu-l şi emoţionându-l cu talentul său înnăscut”.
Artă. “Fiecare cântec al său, continuă Elise Stan, înseamnă o lume, o sursă inepuizabilă de energii benefice. Stilul său interpretativ trădează o sensibilitate continuă, vibrantă, care defineşte personalitatea sa artistică.
Toată viaţa a comunicat oamenilor prin muzică. Secretul ei artistic nu vine doar de la folclorul pe care îl retrăieşte şi-l reformulează în cântecele sale, ci din capacitatea de a separa frumosul de urât, binele de rău, adevărul de eroare. Lumina în dialog cu transparenţele materiei şi nuanţarea discretă, totdeauna de o mare sobrietate, vin să îmbogăţească acea comunicare a frumosului. Muzica ei este artă, este creaţie, exclude ruptura, deraierea, ieşirea