Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasada Spaniei face lobby în Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 martie 2008 ·

Autorităţile locale şi-au schimbat optica şi promit că vor primi delegaţia de oameni de afaceri spanioli cu braţele deschise, după ce furnizorii de componente pentru Ford au fost trataţi cu indiferenţă. Oficialii le oferă spaniolilor soluţii practice. Ambasada Spaniei la Bucureşti, prin consilierul economic şi comercial Rosa Sanchez-Yebra, a solicitat autorităţilor craiovene şi doljene o întâlnire săptămâna aceasta pentru „o discuţie amplă“ pe tema investiţiilor viitoare spaniole în zona Craiovei şi a Doljului, se arată într-o adresă transmisă de Ambasadă către Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia. „În ultima perioadă primim din ce în ce mai multe cereri din partea firmelor spaniole interesate să investească în zona Craiovei şi a Doljului“, a precizat consilierul economic al Ambasadei Spaniei la Bucureşti. „Noi le vom prezenta profilul economic al judeţului şi îi vom îndruma să investească în industria tradiţională, dar, dacă vin cu propuneri concrete de afaceri şi solicită ce au solicitat furnizorii Ford, atunci nu putem decât să-i îndrumăm către Primăria Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj“, a declarat directoarea ADR Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu.

Alţi investitori, alte promisiuni Dacă în urmă cu două săptămâni, autorităţile locale nu au fost ferme în a menţine în zona Craiovei investitorii străini care ar urma să fie furnizori de componente pentru Ford (şi care au solicitat terenuri dotate cu utilităţi), de data aceasta promisiunile sunt altele. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, merge până acolo încât spune că poate extinde utilităţile municipalităţii pe terenurile altor comune, doar, doar să fie mulţumiţi investitorii străini. „Nu pot să le ofer teren, că Primăria Craiova nu are, dar îi îndrum către Malu Mare, Cârcea şi alte comune din jur, iar dacă găsesc terenuri acolo, Primăria Craiova poate să extindă utilităţile până în zonel

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 46 minute
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Mediafax acum 9 minute
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025. Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin c

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 37 minute
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 3 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 3 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 2 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°