Votul uninominal a murit, traiasca lista ascunsa! Cam asa arata marea victorie asupra reformei clasei politice, rezultata din compromisul partidelor. E maximum ce se putea obtine, sa fim realisti. Argumentul suprem, verificat de-a lungul timpului, cel care induce o placuta stare de multumire este urmatorul: decit nimic, mai bine asa. Adica, decit o lista la vedere, mai bine una ascunsa. Partidele si-au vazut visul electoral cu ochii mintii de pe urma, au creat un un mutant care are o dubla calitate: ii avantajeaza pe toti politicienii si ii pacaleste pe toti alegatorii.
Legea uninominalului isi trage numele de la faptul ca numarul parlamentarilor va fi egal cu cel al colegiilor, iar alegatorul va primi doua buletine de vot, unul pentru Camera si altul pentru Senat, pe care fiecare partid va avea un singur candidat. Nimeni nu va avea senzatia ca este tras pe sfoara, din moment ce pune stampila pe un singur candidat. Uninominalul mai continua inca o etapa, cea in care candidatul care obtine jumatate plus unu din voturile dintr-un colegiu este ales, dupa care legea cu acest nume isi da obstescul sfirsit. Mai exact, intra in faza proportionalului 100%.
De la acest punct incolo, alegatorul pierde orice control asupra viitorilor alesi, pentru ca intra in functiune alchimia complicata a redistribuirii. Voturile tuturor candidatilor unui partid se aduna la nivel de judet intr-un cos mare, dar plin de gauri. Incepe repartitia mandatelor in functie de scorul pe care fiecare partid l-a obtinut pe circumscriptie.
Treaba nu e deloc simpla si nici prea echitabila. Daca un candidat se situeaza, de exemplu, pe prima pozitie intr-un colegiu, dar partidul are un scor prost, are toate sansele sa nu intre in parlament. Invers, daca un candidat este plasat, sa zicem, pe pozitia a patra in colegiu, dar partidul a obtinut multe procente pe judet, intra i
