Finanţatorul Ştiinţei a anunţat obiectivul echipei pentru următoarele două partide, în timp ce Napoli crede că e vremea să luăm puncte din deplasare.
Pentru patronul Adrian Mititelu, problema salvării Ştiinţei de la retrogradare este cea mai arzătoare. De aceea, meciurile care urmează sunt foarte importante pentru alb-albaştri, finanţatorul Universităţii sperând ca echipa să obţină măcar un punct la Urziceni şi o victorie cu Rapid. „Există o presiune mare pe echipă, de aceea avem evoluţii imprevizibile. Nici nu mă gândesc să nu-i învingem pe rapidişti peste două etape. De altfel, obiectivul nostru e să obţinem patru puncte din partidele cu Urziceni şi cu Rapid. Băieţii vor juca pe o primă specială cumulată“, a spus Mititelu. Acesta consideră că juveţii vor avea viaţă mai uşoară etapa viitoare: „La Urziceni vom evolua mai bine, pentru că este o echipă care joacă fotbal şi ne convin astfel de adversari“.
Mititelu a mai anunţat că va cere Primăriei Craiova să-i concesioneze stadionul „Ion Oblemenco“ pe 25 de ani.
Şi Nicolo Napoli este optimist, după victoria cu Pandurii prinzând gustul succesului. „Important este să luăm puncte şi de afară. Un prim meci unde am putea obţine măcar un punct ar fi cel de la Urziceni. Nu contează că nu am făcut un joc bun cu Pandurii, importante sunt rezultatul şi faptul că am reuşit să câştigăm. Era mai avantajos să jucăm bine şi să pierdem, cum s-a întâmplat la Cluj?“, a declarat italianul.
Rapid sau Dinamo în Bănie?
Anunţul lui Fathi Taher, noul preşedinte al CA de la SC Electroputere SA, care vrea să construiască un stadion şi să reînfiinţeze FC Electroputere, a tulburat apele în Bănie. Pentru că în CA se mai află şi Nicolae Badea, şeful „câinilor roşii“, finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, consideră că viitoarea echipă va fi „satelitul“ lui Dinamo. „Sunt convins că acea companie saudită de