Cateva prejudecati privind cultura si conditia institutiilor culturale si a artistului au tinut la distanta mediul de afaceri de mediul cultural. Ideea dupa care cultura este dependenta de finantarile de stat; ideea necesitatii unei strategii centrale, unice, care sa dirijeze, sa justifice ori sa valideze orice initiativa culturala; ideea dupa care produsele culturale, ca, de altfel, si cercetarea si educatia, sunt, prin natura lor, nevandabile, deci incapabile de a raspunde legii cererii si ofertei; si, ca o consecinta a celor de mai sus, ideea dupa care artistii si institutiile de cultura nu au altceva de facut decat sa ceara si sa astepte pasiv finantari de la stat si de la organizatii filantropice - toate acestea au asezat o cortina aproape de netrecut intre capitalul privat si scena culturala romaneasca. Doua sunt intrebarile ale caror raspunsuri aduc premisele unei relatii naturale intre capitalul privat si mediul cultural: de ce ar investi companiile in cultura si ce au de oferit institutiile de cultura si artistii romani mediului de afaceri? Produsul artistic si evenimentul cultural raspund unor nevoi diferite ale firmelor: definirea si impunerea pe piata a identitatii companiilor si a marcilor lor; comunicarea cu principalele grupuri cointeresate, de la publicul consumator si comunitate, pana la angajati si parteneri de afaceri; crearea unei culturi organizationale capabile sa atraga, sa motiveze si sa-i fidelizeze pe angajati. Ca atare, in cadrul companiilor pot fi interesate de proiecte culturale departamentele de relatii publice, public affairs, marketing, resurse umane, precum si fundatiile corporatiste. Cultura ca forma de comunicare Sunt mai multe modalitati prin care companiile investesc in programe culturale. Se poate vorbi, in primul rand, de companii care finanteaza proiecte culturale individuale. Evenimentele culturale ample, unele devenite tradit