Durerile de cap, de spate, de stomac, tulburările alimentare sunt doar câteva dintre afecţiunile copiilor, care pot fi tratate prin acupunctură. Însă, fiind un tratament care se realizează cu ace, este mai greu acceptat de copiii mici.
Durerile de cap, de spate, de stomac, tulburările alimentare sunt doar câteva dintre afecţiunile copiilor, care pot fi tratate prin acupunctură. Însă, fiind un tratament care se realizează cu ace, este mai greu acceptat de copiii mici. De aceea, dr Alice Popescu, medic specialist medicină de familie, competenţă acupunctură, recomandă tratamentele cu ace începând de la 9 ani. Însă în situaţii foarte severe, în care evoluţia copilului este pusă în discuţie, atunci se poate face acupunctură şi de la vârsta de 1 an.
Handicapuri
La copilul mic, acupunctura se foloseşte cu succes în situaţii în care gravitatea bolii justifică o intervenţie mai greu suportată în mod normal de copii. Terapia cu ace poate fi utilizată în cazul copiilor cu paralizie cerebrală infantilă, encefalopatie infantilă, cu handicapuri locomotorii, dar şi cu afectare psihică şi neurologică. Copiii născuţi prematur se confruntă cu o serie de probleme de dezvoltare. “Aceste probleme sunt severe şi au un impact major asupra vieţii ulterioare a copilului. Este absolut necesar ca handicapurile să fie recuperate în cursul copilăriei, pentru ca persoana respectivă să poată să ducă o viaţă normală. În aceste situaţii, părinţii trec peste durere şi vin cu micuţii la acupunctură, rezultatele fiind foarte bune. Sigur, acupunctura va fi utilizată ca terapie adjuvantă, alături de alte remedii medicale, cum sunt kinetoterapia, gimnastica medicală, medicamente, care sunt esenţiale pentru o recuperare cât de cât rapidă”, explică specialistul nostru.
Enurezis
După vârsta de 9 ani, cel mai frecvent sunt tratate