Adrian Oprescu, "Varul Alexandru si alte povesti adevarate", memorialistica, prefata de Gabriel Liiceanu, Editura "Humanitas" (Tel. 021/311.23.30), 366 pag.
In multii ani de cand lucrez la "Romania literara" am intalnit uneori persoane in varsta, venite la redactie cu cate un manuscris gros: isi scrisesera dupa pensionare memoriile si doreau sa le publice. Scrisul descoperit la senectute ca un mod de abstragere din prezentul plicticos si de la perspectiva inevitabilului apropiat e o placuta ocupatie de sine. In plus, da speranta perenitatii: paginile scrise raman, pastrand in ele fiinta pieritoare. Am avut intotdeauna bunavointa cu acesti memorialisti amatori, convinsi ca "viata lor e un roman", ca incercarile prin care au trecut, oamenii care i-au marcat, locurile in care i-a dus intamplarea sunt demne de interesul viitorimii, fiindca fac parte din Istorie. In multe limbi, istorie e sinonim cu poveste si a istorisi inseamna a povesti. Dar talentul de povestitor e mult mai rar decat se crede. In general, veleitarii isi "literaturizeaza" amintirile, intr-un stil liric-pompos, impodobit cu exces de epitete si "cugetari", imita ceea ce cred ei ca ar fi scrisul literar, iar rezultatul este fals si stangaci, te agaseaza. Sunt insa si oameni inzestrati nativ cu harul de a povesti captivant intamplari adevarate, cu memoria detaliilor semnificative si a portretizarii rapide, cu usurinta in exprimarea simpla si eficienta. Au aparut dupa 1990 cateva carti de memorii extraordinare ale unor nume necunoscute pana atunci, precum Ion Ioanid, cu cele cinci volume din Inchisoarea noastra cea de toate zilele, taranca Anita Nandris cu 20 de ani in Siberia sau Gh. Jurgea-Negrilesti cu Troica amintirilor. Sub patru regi (editia a doua, revazuta si adaugita, a fost tiparita de curand la Editura "Cartea Romaneasca" si o gasiti in librarii). Din aceasta categorie de povestitori
