Pana prin 2003, data pana la care investitiile straine erau mai mult o nazuinta decat o realitate, deficitul contului curent extern nu depasea anual 5-6% echivalent PIB. Acest deficit a ajuns in 2007 probabil la 14% echivalent PIB, o cota imensa, nici mai mult, nici mai putin decat incendiara. Ce a putut produce o deteriorare a contului curent de o asemenea anvergura intr-o perioada atat de scurta de timp, care are ca origine sporirea debordanta a importurilor prin comparatie cu cea a exporturilor? Doua procese cu adevarat noi si cu impact major au intervenit in perioada ultimilor 4-5 ani care puteau avea legatura cu triplarea aproape incredibila a deficitului extern din aceasta perioada: avantul creditarii, care a stimulat consumul, extinzandu-l mult peste productia interna, si expansiunea semnificativa a investitiilor directe straine. Avantul creditarii a contribuit fara indoiala la sporirea importurilor, pentru ca s-a produs pe fondul unei incapacitati de extindere pe termen scurt a productiei interne. Dar nu putea duce singur la fabuloasa crestere a importurilor care s-a produs in acest timp. Nu aceasta este principala explicatie, cu atat mai mult cu cat extinderea creditarii nu putea contribui cu nimic la cresterea exporturilor, ce a intervenit, de asemenea, in perioada in discutie. Contributia principala apartine impactului investitiilor directe straine. Pe de o parte, acestea s-au concentrat in sectoarele financiar, imobiliar si de retail, in care nu se creeaza exporturi si care, in schimb, sunt asezate in Romania pe import. Pe de alta parte, implicarea in Romania a majoritatii companiilor straine a insemnat aducerea din strainatate nu numai de echipamente, ci si a intregului complex de relatii de aprovizionare pentru desfasurarea activitatii. Deci, asa cum s-au facut in Romania, investitiile directe straine au generat mult mai multe importuri decat exporturil