- Cultural - nr. 44 / 4 Martie, 2008
DRUM PRINTRE OAMENI
UN ADEVARAT MONUMENT ISTORIC
La toate lansarile de carte, trage adanc aer in piept, se simte buimacit, ii rasuna mereu in urechi versurile recitate apasat si nelinisti vechi ii revin in memorie. Traieste sentimentul ca toata romanimea este o tabara militara, o tabara mare a neamului, unde, la caderea noptii, nu mai circula decat santinelele si cainii de paza. Numai el, Lazar Ladariu, medicul-militar, trece prin fata corturilor, fara sa intre, oprindu-se si ascultand daca nu cumva geme cineva, daca nu cumva oamenii sunt tristi si oftaturile lor dureroase. Si, totusi... oamenii gem de dureri ascunse, iar el, poetul-medic, asteapta in zadar, iar din corturi nu se aude nimic. Atunci, pe langa el, vantul care razbate mai intai uniform, ca o respiratie rece, isi schimba tonalitatea, invartejind aerul sec, facandu-l si mai taios. Exista, reprodusa la nesfarsit in memoria lui Lazar Ladariu, trecerea de la vant la viscol si apoi la intunericul furtunilor... Exista, formata ca imagine in regim nocturn, primejdia vantului. Vantul acela inselator. Care te hipnotizeaza ca un animal diabolic. Sigur pe mijloace. Si pe efect. O primejdie revarsata in constiinta o cancerizeaza aproape instantaneu... Puternic, nu vrea sa descrie nimanui imaginea care se naste pe ecranul circular al spaimei... La un moment dat, cu ochii incetosati de viscol, isi spune sigur de sine ca totul a disparut... ca nu mai exista nimic in afara de prietenie si dragoste. Dragostea fata de semeni, fata de tara, de locurile natale de la Idicel. Cele ce-i sunt incrustate adanc in suflet. Tot timpul i se infatiseaza o lume aparte, o lume numai a lui, privind atent, cautand imaginea valorilor adevarate si confirmarea lor. Scrie despre tot cu abnegatie, ajungand, in cele din urma, la parerea ca nu trebuie sa caricaturizam prea mult.
