Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetriştii „cârpesc“ tariful

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 4 martie 2008 ·

Decizia municipalităţii de a modifica elementele vizuale de pe taximetre şi stabilirea preţului maximal pe kilometru a întors pe dos lumea şoferilor.

1 /.

Taximetria din Capitală e cuprinsă de haos şi necunoscut. După ce consilierii generali au votat, săptămâna trecută, proiectul de hotărâre privind impunerea preţului maxim de 3,5 lei pe km, numărul de autorizaţii valabile (8.500) şi utilizarea unui „ecuson“ universal, majoritatea taximetriştilor independenţ i s-au aliniat noilor norme.

De teamă să nu dea municipalitatea cu amenda peste ei, au început să acţioneze în stil românesc: mai lipesc, mai cârpesc, mai rup din autocolantele vechi şi au renunţat la tariful de 7,99 lei/km.

„Nu se mai acceptă verde fluorescent“

Deşi municipalitatea a lăsat de înţeles că noul tarif maximal de 3,5 lei/km trebuie să fie practicat de la 1 martie, şeful Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice, Gheorghe Udrişte, a sugerat că nu e atât de mare graba.

„Până pe 31 martie, ei pot să facă ce vor, însă începând din 1 aprilie tariful maxim va fi de 3,5 lei pe kilometru în timpul zilei. Până la începutul lunii aprilie, fiecare taxi va primi ecusonul universal şi modelul de anunţ pentru tarif de la noi“, a explicat directorul, care a anunţat că, tot de la începutul lunii viitoare, în Bucureşti nu vor mai exista decât taxiuri galbene.

„Nu se mai acceptă verde fluorescent sau doar cu capotele galbene şi alte părţi de caroserie. Cele care nu vor fi complet galbene, nu primesc autorizaţie“, a spus Udrişte.

„Mai lipim, mai cârpim“

După doar două zile de la votarea proiectului, însă, tarifele de 7,99 lei/km au dispărut, iar în locul lor au fost desenate, cu carioca, pe portiere, noile preţuri. Alţii, mai inventivi, au smuls vechile colante şi au lipit în loc hârtii albe cu tar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Val de frig arctic în plină primăvară, în Europa. Care este explicația fenomenului

Mediafax acum 9 ore
Specialiștii meteorologi spun că acest episod este provocat de un complex de factori atmosferici, inclusiv ruperea vortexului polar și formarea unui anticiclon de blocare deasupra Oceanului Atlantic, scrie Il Messaggero. Conform analizelor meteorolo

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 13 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 9 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 8 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Ilie Năstase, atac împotriva unui candidat la prezidențiale: „Dacă ăsta iese preşedinte, eu plec din țara asta! Să mor eu”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul tenismen Ilie Năstase s-a declarat revoltat de decizia recentă de organizare a unui festival Untold pe Arena Națională. Acesta lansează un atac virulent la adresa lui Nicușor Dan deoarece permite organizarea evenimentului pe stadion. „Mă uit

Situaţie inedită la un meci de rugby din Champions Cup: Un paraşutist a rămas agăţat de acoperişul stadionului - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un meci de rugby din Champions Cup, dintre Toulouse şi Sale, a început cu aproximativ o jumătate de oră întârziere, duminică, după ce un paraşutist care făcea o demonstraţie înainte de partidă a rămas agăţat de acoperişul stadionului din Toulouse, r

Ce va fi săptămâna aceasta în business, 7 - 11 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Luni, 7 aprilie ► ZF IMM 2025. IMMprevizibil: Micii antreprenori în faţa provocărilor. De la ora 09:00, pe zf.ro ► Şedinţa de politică monetară a BNR ► Cifra de afaceri din retail, februarie 2025 ► CFA 5 o’clock Info, despre deficitul bugetar Marţi,

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°