Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acord franco-german asupra reducerii emisiilor auto de CO2

Publicat in HotNews, marți 4 martie 2008 ·

Cancelarul german Angela Merkel a anuntat, luni seara, ca tara sa si Franta au cazut de acord asupra unui proiect de reducere a emisiilor de CO2 ale masinilor. Ea a avut o discutie pe aceasta tema cu presedintele Nicolas Sarkozy care a participat la deschiderea oficiala a celui mai mare salon de inalta tehnologie de la Hanovra, la care sunt prezente 5500 de firme din intreaga lume.

Acordul a intervenit in timp ce la Bruxelles s-a desfasurat o reuniune a ministrilor de mediu privind masurile pentru evitarea schimbarilor climatice si reducerea emisiilor cu efect de sera. Ministrul sloven al mediului, Janes Podovnik, cel care a prezidat reuniunea de ieri cu omologii sai europeni, a spus ca existenta unor opinii divergente este normala, dar a confirmat ca exista o sustinere generala pentru obtinerea unui compromis pana la sfarsitul acestui an, sub viitoarea presedintie franceza a Uniunii. Statele noi membre, nu sunt de acord cu planul de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu pana la 20% pana in anul 2020, argumentând ca eforturile de reducere a emisiilor le va afecta dezvoltarea economica si asa in urma fata de tarile fondatoare ale Uniunii. Cancelarul german Angela Merkel a anuntat, luni seara, ca tara sa si Franta au cazut de acord asupra unui proiect de reducere a emisiilor de CO2 ale masinilor. Ea a avut o discutie pe aceasta tema cu presedintele Nicolas Sarkozy care a participat la deschiderea oficiala a celui mai mare salon de inalta tehnologie de la Hanovra, la care sunt prezente 5500 de firme din intreaga lume.

Acordul a intervenit in timp ce la Bruxelles s-a desfasurat o reuniune a ministrilor de mediu privind masurile pentru evitarea schimbarilor climatice si reducerea emisiilor cu efect de sera. Ministrul sloven al mediului, Janes Podovnik, cel care a prezidat reuniunea de ieri cu omologii sai europeni, a spus ca existenta unor opini

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: 9 români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi

Mediafax acum 27 minute
MAE anunţă că un număr de nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave aparţinând forţelor aeriene franceze. Situaţia cetăţenilor români s-a aflat în atenţia Consul

Călin Georgescu, i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis: Pleacă acum de la Cotroceni!

NapocaNews acum 2 ore
Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în primul tur la alegerile prezidențiale – anulate ulterior de CCR – i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis, pe care l-a invitat să plece de la Cotroceni. Din punctul său de vedere, după

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

22 Decembrie, Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii

Ziua Constanta acum o ora
Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii este marcată în fiecare an la data de 22 decembrie. Prin Legea nr. 273 din 7 decembrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 258/2002 privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României, ziu

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 2 ore
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Tragerile speciale loto de Crăciun, duminică, 22 decembrie 2024. Fondul de câștiguri a fost suplimentat

Libertatea acum 3 ore
Loteria Română organizează duminică, 22 decembrie, Tragerile Speciale Loto de Crăciun. Pentru aceste trageri, Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, după ce la tragerile de joi

Vremea duminică, 22 decembrie. Unde sunt așteptate ninsori

Adevarul acum o ora
În prima parte a zilei de duminică, vor cădea ninsori sau lapoviță în Dobrogea, dar este posibil să fulguiască puțin și în Muntenia și Transilvania. Mai târziu, soarele își va face apariția în majoritatea zonelor țării.

Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii.

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Acestea se vor desfăşura duminică, la Palatul Cotroceni. PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţional

Conducerea PSD se reuneşte duminică, înainte de consultările cu preşedintele

Mediafax acum 3 ore
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte duminică, de la ora 10.00, în format fizic şi on-line, la sediul central al partidului. Reuniunea va avea loc cu două două ore înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la

Klaus Iohannis va avea consultări cu partidele parlamentare duminică, pentru desemnarea prim-ministrului

Ziua Constanta acum o ora
Președintele Klaus Iohannis va organiza duminică, 22 decembrie 2024, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, 22 decembrie 2024, la Palatul Cot

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°