Curtea de Apel Galati, instanta cu personalitate juridica in circumscriptia careia functioneaza trei tribunale - Galati, Braila si Vrancea - si zece judecatorii, si-a desfasurat activitatea anul trecut cu doar 36 de judecatori, deficitul de personal fiind doar una din disfunctionalitatile inregistrate. Potrivit Biroului de Informare si Relatii Publice din cadrul Curtii de Apel, "realizarea unui sistem judiciar independent, impartial, credibil si eficient reprezinta o conditie “sine qua non” in asigurarea suprematiei legii si a principiilor statului de drept". Din pacate, desi activitatea Curtii a fost superioara celei din anul precedent, in 2007 aceasta s-a confruntat cu piedici in realizarea dezideratelor: lipsa unei conduceri definitive investite, "situatie ce a indus o stare de incertitudine, nesiguranta, neimplicare, o lipsa de consecventa manageriala, de comunicare fara autoritate in relatiile cu intreg personalul si in raporturile cu celelalte institutii"; numar insuficient de posturi in rindul personalului auxiliar (grefieri); practica judiciara neunitara, care-i nemultumeste pe judecatorii instantelor inferioare si pe justitiabili.
Pe rolul Curtii de Apel Galati au fost rulate, anul trecut, 29.835 de cauze civile, penale, comerciale, de contencios, pentru minori si familie si litigii de munca si s-au pronuntat un numar de 15.173 de hotariri in tot atitea dosare, fiecarui judecator revenindu-i, in medie, cite 193 de cauze. Cit priveste indicele de operativitate, acesta a fost de circa 83%. A fost asigurata impartialitatea si transparenta actului de justitie, prin repartizarea aleatorie a cauzelor, acesta incadrindu-se in limite temporale rezonabile. Potrivit sursei citate, numitorul comun al demersurilor efectuate de Curtea de Apel anul trecut a fost "informarea prompta a publicului, “aservirea” justitiei doar cetateanului si doar in limitele legali