Satele din zonele nepoluate ale României, precum Sohodol, îşi pierd turiştii din lipsa infrastructurii. În Sohodol, oamenii îşi trăiesc liniştiţi viaţa, sperând la vremuri mai bune. Nu Satele din zonele nepoluate ale României, precum Sohodol, îşi pierd turiştii din lipsa infrastructurii.
În Sohodol, oamenii îşi trăiesc liniştiţi viaţa, sperând la vremuri mai bune. Nu au avut asfalt niciodată, iar alimentarea cu apă este veche de peste 30 de ani. În ciuda acestui fapt, locuitorii din acest sat gorjean sunt fericiţi că trăiesc departe de poluarea din oraşe.
Chiar şi în culorile destul de sumbre ale iernii, satul Sohodol te îndeamnă să parcurgi drumul de câţiva kilometri pentru a-l vizita. Munţii Vâlcan străjuiesc valea în care sătenii şi-au ridicat casele, iar biserica aşezării a fost înălţată pe vârful unui deal, sunetele clopotului cuprinzând în bătăile lor întregul sat.
Satul de munte Sohodol e aproape de Mănăstirea Tismana, loc de pelerinaj care atrage an de an zeci de mii de turişti. Dar în Sohodol, pe marginea drumului de ţară, neasfaltat, pasc liniştite câteva oi şi un cal de talie mică. Nimeni nu trece pe aici.
Alimentare cu apă pe cont propriu
Oameni liniştiţi, sătenii din Sohodol şi-ar dori să aibă apă şi asfalt: "Alimentarea cu apă a fost făcută în urmă cu 30 de ani de fiecare cetăţean, pe cont propriu. Cu trecerea anilor, conducta principală şi bazinul s-au deteriorat. Numărul caselor a crescut şi presiunea la apă a scăzut corespunzător. "Acum, ca să facem ceva în gospodărie, trebuie să aşteptăm ca vecinul să-şi termine treaba lui.
Am vorbit cu primarul pentru schimbarea coloanei şi acum, că vin alegerile, ne-a promis. Că aşa-i la noi, vin alegerile, vin şi promisiunile. Om vedea ce se va întâmpla", a spus Constantin Andone, factor poştal vreme de 30 de ani în Sohodol. În sat sunt peste 100 de