Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lactis SA are un nou administrator judiciar

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 4 martie 2008 ·

SC Lactis SA La sfarsitul saptamanii trecute, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a declarat firma Casa de Insolventa Moldova SPRL ca administrator judiciar al societatii comerciale Lactis SA din Iasi. Decizia a fost adoptata in urma unei selectii organizate de ANAF pe baza prevederilor legale in vigoare, in special pentru faptul ca institutia in cauza este principalul creditor al firmei iesene, cu peste 20 milioane lei, echivalentul a aproape 7 milioane Euro. In aceeasi zi, 29 februarie, Comitetul creditorilor, format din reprezentantii a trei dintre cei mai mari creditori ai SC Lactis SA, respectiv Administratia Finantelor Publice Iasi - reprezentant al ANAF, Statiunea de cercetare Dancu si Statiunea de cercetare Podu Iloaiei, nu s-a inteles in ceea ce priveste revocarea administratorului judiciar provizoriu AdrianAbabei.

Acesta fusese numit in aceasta calitate in urma cu circa trei luni si ar fi trebuit confirmat de comitetul in cauza. Dupa Administratia Finantelor Publice Iasi, care ocupa primul loc din punctul de vedere al debitelor neincasate, urmeaza societatea comerciala CET Iasi SA, nivelul debitelor fiind putin peste o jumatate de milion lei, dupa care se claseaza Directia Economica a Finantelor Publice Locale (DEFPL) Iasi, cu circa 300 mii lei. Lactis SA se confrunta de cativa ani cu serioase probleme economico-financiare, din cauza evolutiei negative a zootehniei iesene, precum si de imposibilitatea efectuarii unor investitii pentru retehnologizare. Conform datelor detinute in prezent, rezulta ca producatorul iesean de lapte si de produse lactate ar putea fi inclus intr-un program de reorganizare judiciara, pentru a vedea daca este posibila restructurarea lui. Ramane de vazut care va fi desfasurarea ulterioara a situatiei de la Lactis SA, avand in vedere ca Adrian Ababei a fost numit doar provizoriu, pana la selectia facuta

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 6 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 6 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 6 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 3 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 6 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 12 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 7 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°