Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Situaţia este foarte grea"

Publicat in Adevarul, miercuri 5 martie 2008 ·

Gheorghe Mulţescu, noul antrenor al roş-albilor, a spus că nu se teme de starea echipei şi compară perioada de acum cu cea a lui Dinamo din 1990 Aşa cum era de aşteptat, conducerea

Gheorghe Mulţescu, noul antrenor al roş-albilor, a spus că nu se teme de starea echipei şi compară perioada de acum cu cea a lui Dinamo din 1990

Aşa cum era de aşteptat, conducerea clubului Dinamo a schimbat iar antrenorul echipei de fotbal. De data aceasta, a fost ales Gheorghe Mulţescu, care de fapt revine ca tehnician la clubul din Şoseaua "Ştefan cel Mare".

El va fi ajutat de "secunzii" Ţălnar, Mihăescu şi Niţu, în timp ce Cornel Dinu şi-a reluat prerogativele de administrator delegat. Cristi Borcea, preşedintele executiv al campionilor, a spus de mai multe ori, în pauza de iarnă, că cei doi antrenori Cornel Ţălnar şi Cornel Dinu nu vor fi schimbaţi şi că vor primi credit până cel puţin la vară.

Deranjaţi de rezultatele slabe din pregătiri, boşii roş-albilor au decis ca Dinu să se implice mai mult la echipă. Faptul că "Procurorul" a vizionat meciul cu Dacia Mioveni din campionat de undeva de pe bancheta autocarului echipei, parcat în spatele uneia dintre peluze, i-a înfuriat la maximum pe conducători, care au decis, urgent, instalarea lui Mulţescu ca antrenor principal.

Gheorghe Mulţescu (56 de ani) a acceptat pe loc provocarea. De fapt, este vorba despre o revenire a sa ca antrenor la Dinamo (clubul unde s-a consacrat şi ca jucător), după ce a mai ocupat aceeaşi funcţie în sezonul 1990-1991. "Jucătorii erau curioşi, dar Dinamo nu este un element nou pentru mine. Am mai antrenat în situaţii speciale aici, când zburau pietrele prin geamuri.

Am rămas pe poziţii şi Dinamo nu s-a desfiinţat. Situaţia este foarte grea în momentul de faţă, dar sunt obişnuit şi ştiu că un antrenor depinde de rezultate", a spus Mulţescu ieri, la prezentarea oficială. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°