Secventele de la aniversarea lui Ion Iliescu le-am vazut de citeva ori. Imi suna si acum in urechi vocea ragusita a unui domn afon dind tonul pentru un „La multi ani!“ cintat pe patru voci disonante.

Se ajunge la „Cine sa traiasca, cine sa traiasca?“, moment in care intervine o mica deruta, rastimp in care ma gindesc ca, pentru a cadea pe ritm, ar trebui sa-si ia unul dintre ei inima in dinti si sa strige „Nea Nelu sa traiasca!“ sau – act de mare curaj – „Ilici sa traiasca!“. Nici vorba. Cu opintelile de rigoare, cineva rezolva problema printr-un „Domnul presedinte Iliescu sa traiasca!“, fapt care umple de ridicol toata scena si de lacrimi ochii lui Ion Iliescu. Fostul sef de stat priveste oarecum fix spre tortul pe care cineva a avut nefericita idee de a-i imprima efigia, asa incit, dintr-o anumita pozitie a camerei de luat vederi, se vad pentru citeva secunde doi Iliescu. Si, daca faci abstractie de imaginile tv, mica adunare zgomotoasa venita sa-i ureze la multi ani fostului sef de stat e, de fapt, o suma de chipuri metamorfozate in Iliescu la 78 de ani.

Romania e o tara de oameni batrini. N-o scriu cu ura si nici cu dispret, o constat cu tristete. Am parinti si prieteni trecuti de a doua tinerete sau ajunsi la virsta senectutii si n-o sa insir aici argumentele numeroase pentru care ii respect sau ii pretuiesc. Privind insa defilarea celor care au trecut ieri sa-i ureze la multi ani lui Ion Iliescu, aveam impresia ca asist la un ceremonial bizar in care victimele vin sa pupe obrajii calaului. Sa fim bine intelesi insa: Iliescu n-a ucis pe nimeni, doar speranta. Si, in unele cazuri, a omorit cu buna-stiinta tineretea citorva milioane de romani, sociologic denumite astazi generatii de sacrificiu.

Alte generatii, cele care n-au fost prezente sau reprezentate pe 3 martie la Marea Sarbatoare a Marii Aniversari a Marelui Om de Stat, sint