In 1993, Renate Klett - directoarea Festivalului de Teatru din Munchen - scria: „Din Romania vine Teatrul National din Craiova. Ca orice occidental satul, esti convins ca, pe acolo, oamenii mor de foame si de frig, iar Craiova nu-i decat un fund de provincie; asadar, ce fel de teatru s-ar putea face acolo? Dar odata ajuns, te cuprinde rusinea de propria ta aroganta. Ei vor prezenta la Munchen doua spectacole senzaţionale: "Ubu" si "Titus Andronicus".” Compania de teatru ce a ravasit Europa anilor 90 era condusa de Emil Boroghina, unanim recunoscut ca cel mai bun director de teatru pe care l-a dat Romania in ultima jumatate de veac.
Vlad Mixich: Ma uit in jur si vad ca toata lumea va cunoaste si saluta. Nu apareti nici la televizor, nu sunteti nici vedeta pop si nici politician. Cu toate acestea, sunteti celebru. In zilele noastre sunteti un exemplar rar. Care e vehiculul celebritatii dumneavoastra?
Emil Boroghina: Imi puneti o intrebare delicata. E firesc ca la Craiova, unde servesc impreuna cu colegii mei de 40 de ani aceeasi institutie, Teatrul National din Craiova, oamenii sa ne cunoasca. Ei ne-au urmarit evolutia atat pe scena cat si in societate si ne-am facut foarte multi prieteni. Noi oltenii suntem niste firi deschise si poate ca si asta conteaza. Dincolo de calitatea mea de actor, am avut sansa sa vin in contact cu foarte multa lume pentru ca am lucrat mult cu tineri care intre timp au ajuns maturi.
Coordonam formatiile artistice din acea vreme si am avut o multime de alte raspunderi. In februarie 1988 am fost investit ca director al Teatrului National din Craiova, de altfel o responsabilitate enorma pentru oricine, si in aceasta calitate am avut norocul ca impreuna cu colegii mei sa traiesc poate cea mai frumoasa perioada din toata istoria Nationalului din Craiova si poate chiar si din istoria teatrului romanesc.
@N
