Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1.000 de voluntari curăţă Timişoara de gunoaie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 martie 2008 ·

Câţiva tineri se ambiţionează să facă curăţenie generală în oraşul de pe Bega.

Ei fac parte din Eco Club Timişoara, o asociaţie formată din elevi şi studenţi, care are ca scop promovarea educaţiei ecologice şi implicarea comunităţii în diferite acţiuni: curăţă parcuri de gunoaie, plantează copaci, reciclează materiale.

Cea mai nouă acţiune, intitulată „Prinde gustul naturii“, se va concretiza pe 19 aprilie, când vor să adune 1.000 de voluntari, care să cureţe oraşul de gunoaie. Reprezentanţii Eco Club îşi propun să facă din Timişoara cel mai curat oraş din România, iar pentru asta, până pe 19 aprilie, vor căuta voluntari prin licee şi universităţi. Pentru a-i atrage, celor mai mici li se vor preda lecţii interactive de ecologie.

„Estimăm că vor participa peste o mie de voluntari, vom forma zece echipe mixte în diferite zone ale Timişoarei şi se va ecologiza oraşul. Mesajul nostru se adresează tuturor timişorenilor cu simţ civic, interesaţ i de ecologie“, susţine Marius Dalea, responsabilul cu acest proiect în cadrul Eco Club.

„E mult spus că Timişoara e murdară. În ultimii ani, curăţenia s-a îmbunătăţit, şi RETIM face eforturi permanente pentru ca aspectul oraşului să fie cât mai apropiat de aşteptările tuturor. Însă, pentru a avea un oraş cu adevărat curat, este nevoie de ceva mai mult, de mai mult spirit civic“, ne-a declarat Livian Hotico, purtătorul de cuvânt al RETIM, firma care se ocupă de salubritate în Timişoara.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 2 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 51 minute
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia, a anunțat luni ministrul de Interne, Matus Sutaj Estok, pentru agenția de știri TASR, preluată de dpa și Agerpres.ro Până acum nu au fos

România a împrumutat 4 miliarde de euro pe piețele internaționale. Cine a cumpărat obligațiunile

Adevarul acum 3 ore
Ministerul Finanțelor a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe piețele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euroobligațiuni pe piețele internaționale și a patra tranzacție realizată în 2025.

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 4 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

Strategia națională de apărare, aproape finalizată. Nicușor Dan anunță două direcții majore: războiul hibrid și corupția

Adevarul acum 50 minute
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat, în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a informat, luni, președintele Nicușor Dan. Șeful statului a adăugat că acesta va cuprinde ”două schimbări maj

Un multimilionar de 79 de ani își caută pe Tinder o parteneră care să-i ofere un moștenitor: „Nu cred că sunt prea bătrân pentru a avea copii”

Gandul acum 48 minute
Sir Benjamin Slade, un multimilionar britanic în vârstă de 79 de ani, și-a creat un cont pe Tider, cu un scop mult mai serios decât distracția sau relațiile scurte. Născut în anul 1946, Sir Benjamin a mai fost căsătorit, însă el nu are un fiu. A rel

Marius Tucă Show începe marți, 14 octombrie, de la ora 19.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală atenționează asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele instituției, de la adresa ion@impal.ro. Contribuabilii sunt anunțați prin aceste emailuri despre ''o posibilă neregularitate ident

Video Discursul lui Trump, întrerupt brusc în Knesset de doi parlamentari israelieni. Reacția președintelui american

Adevarul acum 4 ore
Discursul susținut luni de președintele american Donald Trump în Parlamentul israelian (Knesset) a fost întrerupt pentru scurt timp de doi deputați de stânga, Ayman Odeh și Ofer Cassif, care au protestat în timpul intervenției liderului de la Washin

Vremea

București
acum

11°
lun.

9°/18°
mar.

9°/14°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Iasi
acum

lun.

9°/14°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/18°
mar.

9°/13°
mie.

12°/13°
joi

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/14°
mar.

6°/12°
mie.

6°/12°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

14°
lun.

8°/16°
mar.

8°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/17°