Solicitantii de imprumuturi pentru locuinte nu pot compara corect costul ofertelor.
In lipsa unei directive europene care sa impuna calcularea DAE si la creditele imobiliare, legislatia autohtona privind protectia consumatorului in domeniul creditarii bate pasul pe loc.
Bancile sunt obligate in prezent sa prezinte consumatorilor dobanda anuala efectiva (DAE) doar la creditele de consum. Aceasta cerinta este prevazuta de Legea nr. 289/2004, care se aplica pentru imprumuturile cu valori cuprinse intre 200 si 20.000 euro.
Pe de alta parte, legea respectiva precizeaza in mod expres ca ea nu acopera sfera creditelor imobiliare si ipotecare, precum si creditele de nevoi personale garantate cu ipoteca. Cu alte cuvinte, bancile nu sunt obligate sa indice consumatorilor nivelul DAE atunci cand solicita astfel de credite.
Mai mult, desi exista o lege privind creditul ipotecar, aceasta nu pomeneste nimic despre DAE, cu toate ca ea a fost modificata chiar la inceputul lui 2006, dupa ce conceptul de DAE fusese lansat pe piata autohtona. Modificarile aduse legii au vizat cu precadere interesele institutiilor financiare, pentru a le usura procedurile de emitere de titluri si obligatiuni ipotecare. Insa interesele consumatorilor se pare ca au fost trecute cu vederea.
De fapt, situatia de la noi cuprinde un mic paradox, deoarece clientii bancilor sunt mult mai bine protejati in cazul creditelor de consum decat in zona creditelor ipotecare, chiar daca se spune ca achizitia unei case reprezinta cea mai importanta decizie financiara pe care o persoana o ia pe parcursul vietii. Finantarile pentru locuinte se acorda pentru sume substantiale si pe perioade extrem de lungi, astfel ca au un efect puternic si de durata asupra bugetului familial. In plus, numarul comisioanelor este mult mai mare, astfel ca afisarea DAE ar fi ajutat consum