Mentalităţile comuniste ies la iveală mai ales atunci când e vorba de privatizări. De vreo şapte-opt ani se chinuie statul să privatizeze compania Antibiotice din Iaşi. Până acum n-a reuşit. Săptămâna trecută, statul s-a mai declarat învins o dată în această încercare. Motivele celor care se opun sunt de o mare varietate: că e preţul prea mic (deşi se alesese varianta licitaţiei cu strigare, care putea duce preţul oricât de sus), că are terenuri prea valoroase,
Mentalităţile comuniste ies la iveală mai ales atunci când e vorba de privatizări.
De vreo şapte-opt ani se chinuie statul să privatizeze compania Antibiotice din Iaşi. Până acum n-a reuşit. Săptămâna trecută, statul s-a mai declarat învins o dată în această încercare. Motivele celor care se opun sunt de o mare varietate: că e preţul prea mic (deşi se alesese varianta licitaţiei cu strigare, care putea duce preţul oricât de sus), că are terenuri prea valoroase, că n-a fost consultat sindicatul sau că, la urma urmei, de ce s-o privatizăm, că e profitabilă? Că Antibiotice este incomparabil mai puţin profitabilă decât o companie similară privată, nu pare un argument.
Firma ieşeană seamănă foarte bine, dintr-un punct de vedere, cu altă companie care nu poate fi privatizată: Oltchim Râmnicu-Vâlcea. În cazul ambelor companii, nu e clar dacă ele aparţin statului, acţionarilor sau directorilor generali ai celor două firme, pe care nu-i poate schimba niciun regim, nicio AGA şi, iată, nici statul nu le poate privatiza decât dacă ar vrea ei, anume directorii. Sigur, domniile lor nu ies în faţă.
În locul lor vorbesc sindicalişti, parlamentari sau, cum a fost cazul la Iaşi, justiţia. O justiţie care ştie când trebuie privatizată o întreprindere şi care stabileşte cu seninătate că un proprietar – statul - nu are voie să
