Mulţi spioni britanici considerau că "vizionarul", care-şi spunea Noul Nostradamus, era un şarlatan În dorinţa de a pătrunde în mintea imprevizibilă a lui Adolf Hitler, liderii
Mulţi spioni britanici considerau că "vizionarul", care-şi spunea Noul Nostradamus, era un şarlatan
În dorinţa de a pătrunde în mintea imprevizibilă a lui Adolf Hitler, liderii serviciilor secrete britanice au angajat un astrolog în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe lângă misiunea de a "citi gândurile" liderului nazist, "vizionarul" trebuia să întreacă predicţiile astrologilor inamicului, potrivit unor documente secrete, recent declasificate.
Astrologul Louis de Wohl i-a convins pe oficialii militari britanici că le-ar putea fi util pentru a prevedea acţiunile lui Hitler. Până la sfârşitul războiului, el a devenit "profetul Londrei", după cum a fost numit de către presă mai târziu.
Acest lucru s-a aflat în 1952, când De Wohl a publicat o autobiografie în care s-a autointitulat "Noul Nostradamus". Dar documentele date publicităţii de Arhivele Naţionale britanice, după o jumătate de veac, arată că mulţi spioni britanici nu-l simpatizau deloc, considerându-l "un şarlatan" şi "un impostor".
În pofida reticenţei lor, astrologul a primit un apartament în partea de vest a Londrei, unde spunea că are un Laborator de Cercetări Psihologice. În 1941, De Wohl a fost trimis într-o misiune de propagandă în SUA.
La acea vreme, Washingtonul avea încă o poziţie de neutralitate. Astrologul a oferit presei americane o scrisoare în care a prezis dispariţia lui Hitler în maximum un an. "Vizita a fost un succes", a recunoscut un spion britanic.
Pretindea că este descendent al poetului Heine
În consecinţă, De Wohl a primit rangul de căpitan în armata Marii Britanii. Născut la Berlin, la 24 ianuarie 1903, din părinţi unguri, Lajos Mucsinyi Wohl, pe num